O treime din proteinele corpului nostru este constituită din colagen. Dintre cei 20 de aminoacizi existenți, doar unul lipsește din structura colagenului, şi anume triptofanul. Toți ceilalți 19 se găsesc, în mod
Creşte incidenţa infecţiilor respiratorii
Potrivit unui raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la nivel naţional numărul infecţiilor respiratorii a crescut cu 7,7%, faţă de săptămâna precedentă, peste 90.000 de persoane fiind diagnosticate cu astfel de afecţiuni. În schimb, în România nu a fost înregistrat niciun caz de gripă confirmat în laborator. Cu toate acestea, medicii au pus diagnostic clinic de gripă, fără confirmare în laborator, la 70 de persoane, cu 13 mai puţin decâ în săptămâna precedentă. Şi în acest an, Ministerul Sănătăţii derulează campania naţională de vaccinare antigripală gratuită. Pentru sezonul 2011-2012 MS va achiziţiona un milion de doze de vaccin antigripal. Potrivit datelor centralizate, până în prezent au fost deja imunizate 112.619 persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Astfel, au avut prioritate la vaccinare persoanele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).


