Diagnosticul de cancer de sân nu aduce cu sine doar teama de boală, ci și neliniștea legată de operație și de felul în care aceasta ar putea schimba corpul pacientei. În trecut, multe femei credeau că îndepărtarea sânului era singura opțiune sigură. Astăzi, tratamentul este mai personalizat, iar în anumite cazuri sânul poate fi păstrat fără a compromite controlul cancerului.
Drepturile asiguratului: Carnetul de asigurat
Carnetele de asigurat sunt distribuite de către medicii de familie la care asiguraţii sunt înscrişi, iar schimbarea medicului de familie după minimum 6 luni nu obligă la eliberarea unui alt carnet. La înmânarea carnetului de asigurat, asiguratul are obligaţia să verifice corectitudinea informaţiilor de personalizare de pe carnet. În cazul semnalării de erori, carnetul, însoţit de informaţiile de personalizare corecte, se va înapoia casei de asigurări de sănătate prin medicul de familie. În cazul pierderii sau furtului carnetului, asiguratul va face dovada acestui lucru prin publicarea unui anunţ de nulitate într-un cotidian de largă circulaţie, iar Casa va elibera, în maximum o lună de zile, un alt carnet de asigurat, contracost. În cazul deteriorării, asiguratul va înapoia medicului de familie, în vederea înlocuirii, carnetul deteriorat, iar la schimbarea domiciliului dintr-un judeţ în altul se va preda carnetul vechi. Casa de asigurări de sănătate va elibera un carnet nou numai după validarea asiguratului din punctul de vedere al codului numeric personal, după verificarea eventualei înscrieri la un alt medic de familie şi a existenţei unui carnet de asigurat eliberat deja pe numele solicitantului.



.jpg)