Importanţa calităţii nutriţionale în alimentaţie, şi nu a cantităţii

Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați psalmi (Psalmul 135 inclus în cântarea bisericească numită Polieleu) îl numește pe Dumnezeu „Cel ce dă hrană la tot trupul”. Se cuvine, prin urmare, să avem față de mâncare o atitudine potrivită, o atitudine prin care să manifestăm, în primul rând, recunoștință față de Cel care ne-o oferă. Cumva instinctiv, majoritatea culturilor lumii au dezvoltat ritualuri ce constau în consumul anumitor alimente sau băuturi. 

Omul timpurilor trecute a văzut dintotdeauna actul mâncării ca fiind unul sacru, întrucât mâncarea este cea care ne susține viața biologică, însă, cel al vremurilor moderne a scos, din păcate, mâncarea din această sferă a sacrului, tot așa cum a făcut cu cele mai multe din aspectele vieții. Există diferențe semnificative între modul în care oamenii luau masa în urmă cu două-trei mii de ani și cel în care o fac astăzi. De fapt, nici nu este nevoie să ne întoarcem în timp pentru a vedea cât de mult s-au denaturat lucrurile în această privință: este suficient să privim la comunitățile mai puțin sau deloc influențate de modernizare.

Poate cea mai evidentă diferență este aceea că, în prezent, de multe ori mâncarea nu mai este consumată într-un interval de timp dedicat exclusiv acestei activități: mâncăm din mers, mâncăm la birou, mâncăm citind, mâncăm privind la ecrane. Mesele tradiționale durează relativ mult. Ele sunt momente de odihnire, relaxare, în care organismul se poate concentra pe această funcție complexă a sa, numită digestie. Fiecare etapă este extrem de importantă: mestecatul îndelung asigură mărun­ți­rea corespunzătoare a alimentelor, înmuierea acestora cu salivă și distrugerea unor bacterii potențial nocive. Mestecarea corespunzătoare asigură și o digestie gastrică eficientă, deoarece alimentele savurate prin intermediul simțului gustativ și olfactiv stimulează secreția gastri­că; astfel, stomacul și celelalte componente ale sistemului digestiv sunt pregătite pentru descompunerea alimentelor. Un alt aspect important se referă la producerea hormonilor responsabili de senzația de sațietate care ne fac să ne oprim din mâncat, evitând astfel supraconsumul.

În tradiția creștină, masa este precedată de un moment de rugăciune, pentru binecuvântarea mâncării, a celor ce au pregătit-o și a celor ce o vor consuma. Chiar ieșind din sfera practicii religioase, este bine cunoscut faptul că un astfel de moment ne deconectează de grijile de toată ziua. Se creează astfel un fond psihic liniștit, astfel încât funcțiile digestive să se poate desfășura optim. O masă servită și consumată în tihnă reduce semnificativ nivelul de stres, psihic și biologic. Astfel, organismul va putea lupta împotriva diferiților factori nocivi (agenți cancerigeni, patogeni ș.a.), având la dispoziție „arme” potrivite: macro și micronutrienții din hrană. Nu este un aspect de neglijat, având în vedere faptul că sistemul digestiv are cea mai dezvoltată rețea neuronală - după creier -, aflându-se în conexiune cu creierul, printr-un număr de neuroni care îl depășește cu mult pe cel din măduva spinării. Mai mult decât atât, această rețea neuronală, numită sistem nervos enteric, are un grad mare de independență față de creier, controlând activități importante ale tractului gastrointestinal, precum mișcările peristaltice, activitatea secretorie și funcția imunologică. Momentul de rugăciune dinaintea mesei face ca actul de hrănire să devină un act conștientizat, masa devine o împărtășire din roadele pământului și, în ultimă instanță, din însuși pământul din care suntem creați și în care ne vom întoarce.

În societățile trandiționale, majoritatea oamenilor consumau o cantitate relativ mică de mâncare, aproximativ în aceleași perioade ale zilei. De asemenea, este importantă poziția corpului la masă: ingestia corespunzătoare a alimentelor contribuie la perceperea senzației de sațietate și la secretarea sucurilor digestive, evitându-se totodată presiunea asupra sfincterului gastro­esofagian inferior. Afectarea acestuia este una dintre principalele cauze ale refluxului gastroesofagian.

O masă hrănitoare nu este dată de cantitatea de alimente consumate, ci de calitatea lor nutrițională. Cu alte cuvinte, nu o masă abundentă ne hrănește, ci una constituită din alimente integrale și puțin procesate. Specialiștii în nutriție ne îndeamnă ca baza alimentației noastre să fie constituită din glucide complexe (cereale integrale, legume, leguminoase, fructe), să consumăm surse bune de proteine în cantități moderate (pește, pui, nuci, semințe, linte, soia, năut, fasole), să evităm grăsimile saturate (untură, unt, smântână, brânzeturi grase, carne roșie), să ne colorăm farfuriile cu legume și fructe variate (verzi, galbene, portocalii, roșii, violet), să avem un aport optim de calciu (din tofu, sardine, legume verzi, migdale, chia, tahini, fasole, lactate), să ne hidratăm bine cu apă, evitând băuturile îndulcite, și să consumăm băuturi alcoolice doar ocazional, în cantități mici.