Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Lintea
Lintea (Lens ensculenta) își are originea în Asia Centrală, unde a fost consumată din timpuri preistorice. Semințele de linte, datând de 8000 de ani, au fost descoperite în situri arheologice din Orientul Mijlociu. Lintea a fost menționată și în Biblie, atât ca elementul pe care Iacov l-a tranzacționat cu Esau pentru dreptul de întâi născut și ca parte a pâinii care a fost făcută în perioada babiloniană a poporului evreu. Lintea are valoroase proprietăți nutritive şi se prepară foarte ușor. Comparativ cu preparatele din alte tipuri de legume cu boabe uscate, preparatele din linte sunt foarte ușor de pregătit. Cele mai comune tipuri de linte sunt de culoare verde sau maro, dar lintea este disponibilă și în culorile negru, galben, roșu și portocaliu. Aroma diferă ușor printre soiurile de linte, gustul fiind în general unul dens, oarecum de nucă. Este o sursă bogată de antioxidanți, compușii care apără celulele organismului de acțiunea nocivă a radicalilor liberi, răspunzători de apariția afecțiunilor cardiovasculare, a anumitor tipuri de cancer și a altor boli asociate îmbătrânirii. Lintea este bogată atât în fibre solubile, cât mai ales în fibre insolubile, ca toate leguminoasele. De asemenea, lintea este o sursă importantă de minerale, dintre care amintim: fosfor, fier, zinc, cupru, seleniu, potasiu, molibden, triptofan, sodiu, calciu și magneziu, proteine, vitamine: în special din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6; B9), E, A, C, K.
Lintea este foarte sățioasă și este foarte recomandată în curele de slăbire. De asemenea ajută la reducerea colesterolului din sânge, protejează inima și combate constipația, reechilibrează glicemia, sporește nivelul de energie al organismului, este bogată în antioxidanți, îmbunătățește memoria și puterea de concentrare, ajută la menținerea sănătății oaselor, combate insomnia, anemia, încetinește progresia bolii Alzheimer.
Rețete:
Supă-cremă de linte
Ingrediente: 300 g linte roșie, 1 ceapă mare, 2-3 linguri de ulei de măsline, 1 linguriță de chimen turcesc, 1 lămâie, sare, piper după gust, 2 l apă.
Preparare: lintea se curăță și se spală. În oala de gătit se călește ceapa în ulei de măsline, apoi se pun lintea, chimenul turcesc si sarea, când este fierbinte, se adaugă apa și se pune la fiert. După ce a fiert, se dă conținutul prin blender, se adaugă zeama de lămâie, se potrivește de sare și piper, se mai dă un clocot, apoi se servește fierbinte cu crutoane.
Humus din linte
Ingrediente: 2 căni apă, 1 cană linte, 2 căței de usturoi, 2 linguri pastă tahini, 4 linguri ulei de măsline, zeama de la o lămâie, 2 lingurițe de sare, 1 linguriță boia, 1\2 linguriță piper negru măcinat.
Preparare: se pune apa la fiert, după care se adaugă lintea și o linguriță de sare. După ce s-a fiert, se lasă la răcit, apoi se dă prin blender alături de celelalte ingrediente până se omogenizează. Se toarnă humusul într-un bol și se presară boia pe deasupra.