Ce au în comun broccoli, fasolea ochi-negru, citricele și ceaiul verde? Pe lângă faptul că sunt sugestii alimentare ale specialiștilor în nutriție de la renumita Universitate Harvard, aceste roade sunt excelente opțiuni pentru creștinii ortodocși care țin post. Bogate în fitonutrienți, fibre, minerale și vitamine, includerea acestora în dietă poate avea beneficii importante: întrețin starea de sănătate, îmbunătățesc calitatea vieții și pot chiar contribui la longevitate.
Monodietă cu citrice
Portocala are un conţinut ridicat de vitamina C (50-100 mg la 100 g suc), la care se adaugă provitamina A, vitaminele B1, B2 şi E, numeroase minerale: calciu, potasiu, magneziu, fosfor, sodiu, acizii tartric, malic, citric şi glucide. Este recomandată diabeticilor pentru conţinutul ei scăzut de elemente glicogenice: 100 g portocale conţin mai puţine elemente glicogenice decât 10 g pâine.
Lămâia are numeroase virtuţi terapeutice, combate hiperacidităţile gastrice şi ulcerele stomacale şi favorizează secreţiile pancreatice. Este falsă convingerea că sucul de lămâie ar fi acid pntru organism. Excelent depurativ, acţiunea sa bactericidă şi antiseptică face din acest fruct un apărător al organismului prin activarea globulelor albe, acţiune sporită prin prevenirea bolilor infecţioase. Lămâia este un puternic tonic venos, având un rol important în protecţia vasculară, înviorează picioarele grele şi protejează capilarele, fluidizează sângele, fiind recomandată în cazurile de hipervâscozitate sanguină. Lămâia are numeroase virtuţi, atât pentru uz intern, cât şi pentru uz extern. După extragerea sucului, recuperaţi pulpa şi aplicaţi-o pe faţă, pentru a beneficia de proprietăţile antirid ale lămâii. Are în componenţă vitamina A (în pulpă şi suc), caroten (provitamina A în coajă), vitaminele B1, B2, PP (B3), B5, B6, B8; conţine 40-50 mg de vitamina C la 100 g fruct, minerale: calciu, fosfor, sodiu, potasiu şi, în slabe concentraţii, mangan, cupru, fier, siliciu, clor, zinc etc. Grepfrutul este aperitiv şi tonic, digestiv şi răcoritor. Este recomandat în cazul afecţiunilor febrile şi pulmonare. Grepfrutul are în componenţă glucide, provitamina A, vitaminele B1, B2, PP (B3), B5, B6, C (40 mg la 100 g fruct), minerale: calciu, fosfor, sodiu, potasiu, magneziu, acid citric, pectina şi, în slabe concentraţii, mangan, sulf, fier, cupru, clor. Cura se efectuează 30 de zile consecutiv. Extragerea sucului se va face chiar înainte de consumarea lui; nu stocaţi şi nu extrageţi sucul cu o zi înainte de a-l consuma, deoarece se vor pierde vitamina C şi vitaminele hidrosolubile din grupa B. În plus, sucurile pregătite dinainte se oxidează. Pe stomacul gol se bea un amestec de suc obţinut din două portocale, o lămâie şi un grepfrut, fără zahăr. Se poate adăuga puţină apă minerală, dar este mai bine să se consume simplu. Aşteptaţi o jumătate de oră înainte de a servi micul dejun, întrucât citricele sunt biochimic acide şi anihilează acţiunea enzimei salivare, ptialina, care iniţiază digestia amidonului (pâine, cereale, musli), ce intră în componenţa micului dejun. Cu o jumătate de oră înainte de prânz, beţi un pahar mare de suc de citrice (amestec), fără zahăr. Aşteptaţi încă o jumătate de oră înainte de a servi masa, din motivele prezentate mai sus. La cină consumaţi un pahar mare de suc de citrice: o portocală, o jumătate de lămâie, un grepfrut, fără zahar şi fără a mânca în acelaşi timp alimente solide. Nu depăşiţi ora, deoarece unele persoane sunt sensibile la acţiunea dinamizantă a vitaminei C şi ar putea adormi cu greu mai târziu. (sursa: www.topsanatate.ro)