Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
MS va achiziţiona 203 ambulanţe noi până la sfârşitul anului
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, printr-un comunicat de presă, că până la finele acestui an vor fi livrate către serviciile de ambulanţă şi SMURD din toată ţara primele 203 ambulanţe, din cele peste 1.250 pe care MS intenţionează să le achiziţioneze prin acord-cadru în următorii 4 ani, pentru reînnoirea parcului auto. Ambulanţele de tip B şi C sunt autospeciale utilizate pentru intervenţiile de urgenţă, echipate corespunzător pentru aceste intervenţii şi care vor fi utilizate de echipaje instruite în medicina de urgenţă şi prim ajutor. În vederea asigurării unui parc de ambulanţe performant, Ministerul Sănătăţii intenţionează să încheie, în cursul anului viitor, al doilea contract subsecvent din cadrul acordului-cadru de 4 ani, pentru achiziţionarea unui număr de ambulanţe şi autospeciale de intervenţie, care să înlocuiască în mod treptat ambulanţele învechite.