Otita medie acută la copil

Otita medie acută reprezintă inflamaţia acută a mucoasei urechii medii, indiferent de etiologie sau patogeneză. Importanţa afecţiunii derivă din frecvenţa relativ mare atât a formelor acute, cât şi a sechelelor pe care infecţia-inflamaţia le poate lăsa la nivelul urechii medii.

Boala afectează 50% dintre copiii sub 1 an, 65% dintre cei până la 2 ani, iar 70% dintre cei în vârstă de până la 3 ani vor fi prezentat cel puţin un puseu de otită acută în cursul vieţii. Incidenţa este legată de existenţa epidemiilor de viroze ale căilor respiratorii superioare şi, implicit, de anotimpurile favorizante pentru acestea (primăvara, toamna, iarna).

În declanşarea bolii există factori determinanţi (infecţia microbiană fiind factorul major) şi factori care favorizează apariţia sa (viaţa în colectivitate, alimentaţia artificială, deficienţe imune, malnutriţia, rahitismul, anemia, factori alergici, malformaţiile congenitale de rinofaringe, otita fiind aproape o regulă la copilul cu despicătură palatină, infecţii virale sau bacteriene ale căilor respiratorii superioare, prezenţa bolilor infecto-contagioase - gripă, scarlatină, rujeolă.

La copil, cei mai importanti agenţi patogeni sunt: pneumococul (35%), Haemophillus influenzae (23%) şi moraxella catarrhalis (14%). Foarte important: la ora actuală, în România există posibilitatea vaccinării împotriva primilor doi agenţi bacterieni.

Simptomele bolii

Debutul otitei poate îmbrăca diverse aspecte: agitaţie, nelinişte, ţipete nocturne, frecarea capului de pernă, diaree, semne meningeale, convulsii (la sugar), febră, durere auriculară, secreţie auriculară (urechea curge în cazul perforării timpanului, moment în care durerea şi febra se ameliorează), iritabilitate, vâjâituri în urechi, scăderea auzului, asocierea cu manifestări respiratorii sau conjunctivită (la copiii mai mari).

Uneori, însă, otita acută poate apărea fără febră sau manifestări clinice (febra poate fi absentă la 60% dintre sugarii cu otită în formă supurată, de aceea orice scurgere auriculară a copilului mic trebuie investigată de medicul orelist). De asemenea, poate exista situaţia inversă, când simptome ca scăderea poftei de mâncare, indispoziţia şi iritabilitatea să nu fie cauzate de otită, ci de altă patologie (pneumonie, meningită, sindroame virale).

Conformaţia anatomică diferită a urechii sugarului şi reactivitatea sa specială la această vârstă determină afectarea simultană a întregului aparat otomastoidian, cu repercusiuni grave asupra organismului, ce fac necesară, adeseori, intervenţia chirurgicală la nivelul urechii. La sugarii malnutriţi, prematuri sau cu deficienţe imune, debutul este lent, la 2-3 săptămâni de la o infecţie rinofaringiană, prezentându-se cu simptomele unei boli generale: febră (la unii afebrilitate), facies toxic, paloare, stare generală afectată, fie cu agitaţie sau cu somnolenţă, diaree, vărsături, semne de deshidratare.

Nu orice durere de ureche însă înseamnă otită, existând o serie de afecţiuni la distanţă ce pot provoca otalgie. Este interzisă introducerea în ureche a unor leacuri băbeşti (ulei cald, usturoi), care nu numai că nu au nici un efect benefic, dar care pot favoriza apariţia unor complicaţii (otomastoidită, meningită otogenă, convulsii febrile, septicemie, scăderea auzului). Pentru ameliorarea durerii se poate aplica pe ureche un săculeţ cu sare călduţă.

Recomandări pentru terapie

Tratamentul trebuie să fie iniţiat şi urmărit de medicul de familie, pediatru sau orelist. Este general, cu antibiotice (ce trebuie obligatoriu administrate minimum 10 zile), antitermice şi antalgice care să combată febra şi durerea, decongestionante nazale şi local (auricular).

În cazul otitei supurate cu scurgere otică, tratamentul cu antibiotice va fi injectabil, fiind necesar şi un tratament local (aspirarea secreţiilor auriculare şi plasarea în ureche a unor pansamente cu soluţii sterile) efectuat într-un serviciu ORL.

În cazul lipsei de răspuns la un tratament medical corect şi complet, cu persistenţa febrei, a stării generale alterate, a durerii, după 48-72 de ore, precum şi în cazul debutului în cadrul unei boli infecto-contagioase sau în timpul tratamentului cu antibiotice efectuat pentru o altă boală este necesară efectuarea unei timpanotomii (perforarea timpanului cu un instrument special).

Profilaxia otitei acute este complexă şi vizează anumite măsuri: de la învăţarea corectă a suflatului nasului (pe rând câte o nară), la tratamentul corect al infecţiilor rinofaringiene şi până la combaterea multiplilor factori favorizanţi ai otitei.

Folosirea vaccinului cu polizaharid pneumococic şi/sau aparţinând Haemophilus influenzae constituie, de asemenea, o soluţie eficace împotriva acestei patologii.