Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Persoanele depresive consumă foarte multă ciocolată
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea California (SUA), persoanele care suferă de depresie mănâncă mai multă ciocolată, iar cantitatea consumată creşte în funcţie de gravitatea bolii. Cercetătorii au examinat relaţia între consumul de ciocolată şi starea psihică la o mie de voluntari care nu făceau tratament cu medicamente antidepresive şi nu sufereau de vreo boală cardiovasculară sau de diabet. Participanţii au oferit informaţii privind numărul de porţii de ciocolată consumate pe parcursul unei săptămâni. Gradul de depresie de care sufereau a fost stabilit cu ajutorul unor teste medicale standard şi în funcţie de răspunsurile oferite de voluntari. Rezultatele studiului au arătat, astfel, că bărbaţii şi femeile care prezentau cel mai înalt grad de depresie consumau, în medie, 12 porţii (o porţie fiind echivalentă cu circa 28 de grame) de ciocolată pe lună, comparativ cu cinci porţii consumate, în medie, de subiecţii care nu prezentau nici un simptom al depresiei. "Concluziile acestui studiu nu par să fie explicate printr-o creştere a nivelului de cofeină, de materii grase sau de glucide, ceea ce sugerează că rezultatele noastre sunt determinate de consumul unor anumite cantităţi de ciocolată", a explicat Beatrice Golomb, profesor adjunct la Facultatea de Medicină a Universităţii California din San Diego, unul dintre coautorii studiului.