Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Preparatele din lăcrămioare, cardiotonice naturale

Preparatele din lăcrămioare, cardiotonice naturale

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 24 Apr, 2017

Frunzele de lăcrămioare au efecte directe în bolile de inimă, respectiv infarct miocardic, decompensare, insuficienţă cardiacă de natură sclerotică, scleroză coronariană, aritmie (reglează ritmul cardiac fără a ridica valoarea tensiunii arteriale), bradicardie, palpitaţii, angină pectorală şi hipertrofia inimii.

În popor, lăcrămioarelor li s-au atribuit mai multe denumiri, precum măr­găritar, mărgăritărel, clo­potele de mai, clopoţele, dum­brăvioară, flori domneşti, floarea turcului, sufleţele, gherghiţe sau iarba Sfântului Gheorghe.

Denumirea ştiinţifică - Convallaria majalis - derivă de la cuvântul latin convallis - vale şi grecesc leirion - crin (crinul văilor), având în vedere locul unde cresc plantele şi mirosul de crin al florilor. Denumirea de specie provine din cuvintele majus - mai şi mense - lună, întrucât înfloreşte în luna mai. Chiar denumirile utilizate de unele po­poare amintesc epoca de înflorire (în limba germană Maiglockchen - clopotele de Mai, iar în ma­ghiară Gyongyvirag - floarea Sfân­tului Gheorghe).

Plantele sunt întâlnite în flora spontană, sub umbra pădurilor de foioase (mai ales de stejar şi fag), prin tufărişuri, lunci, pe terenuri umede, răcoroase, fertile şi bogate în calciu. Înflorirea are loc în lunile aprilie-iunie, în funcţie de altitudinea locului.

În scopuri terapeutice se re­coltează florile înainte şi în timpul deschiderii complete (lunile aprilie-mai), precum şi frunzele fără peţiol, adunate înainte de formarea fructelor (lunile mai-
iunie). Dacă se culeg mai târziu, îşi schimbă uşor culoarea în timpul uscării. Recoltarea se face pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua.

Conţinutul chimic

Toate organele plantei conţin glicozide sterolice, asemănătoare cu cele din seminţele de Strophantus - o specie africană, având acţiune cardiotonică.

Conţinutul în glicozide creşte începând din faza de formare a bobocilor florali şi ajunge la cantitatea maximă în faza de înflorire, fiind localizate, mai ales, în vacuolele celulare.

Produsul vegetal mai conţine saponozide steroidice (convala­rina, convalamarina) şi o sapo­genină (convalanarogenina) precum şi flavonozide, acizi organici, coline şi săruri minerale.

Proprietăţile terapeutice

Datorită conţinutului în heterozide şi saponozide, atât frunzele, cât şi florile au proprietăţi cardiotonice cu efecte rapide, dar de scurtă durată, în comparaţie cu medicamentele digitalice. În plus, se con­s­tată acţiuni diure­tice, sedative, antispastice, he­­mo­litice, coronarodilatatoare, uşor pur­ga­tive şi revigorante.

Acţiuni specifice

Din vremuri vechi, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace, în tratamentul unor boli de inimă. La unele popoare, infuzia în vin a florilor de lăcrămioare era considerată „mai scumpă decât aurul şi bună la toate bolile”, inclusiv la paralizie şi epilepsie, liniştirea colicilor, dureri de pântece, crampe cu leşin la prunci şi la lăuze, dureri de ochi şi friguri.

Frunzele de lăcrămioare au efecte directe în bolile de inimă, respectiv infarct miocardic, decompensare, insuficienţă car­diacă de natură sclerotică, scle­roză coronariană, ateroscleroză, aritmie (reglează ritmul cardiac fără a ridica valoarea tensiunii arteriale), bradicardie, palpitaţii, angină pectorală şi hipertrofia inimii.

Fără rezerve, este recoman­dată în cazul leziunilor cardiace datorate eforturilor sportive excesive (box, fotbal, haltere etc).

Prin tratamente suprave­gheate de medic dă rezultate bune în afecţiunile sistemului nervos, la persoane cu ameţeli, nevralgii, migrene de natură nervoasă, dureri de cap, nevroze cardiace, epilepsie şi apoplexie.

La nivelul aparatului respirator intervine în dureri de piept, gripă şi pneumonie.

Rezultate bune s-au constatat şi în tratamentul reumatismului şi al gutei precum şi la persoane cu boala Basedow (guşă).

Cândva era obiceiul de a pune tulpini florifere de lăcrămioare în cada de baie a copiilor anemici pentru întărirea sistemului muscular şi nervos.

Formele de utilizare

În tratamentele naturiste se folosesc:

Infuzie dintr-o linguriţă de frunze uscate la 250 ml apă clocotită; după infuzare în vas acoperit timp de 10-15 minute, se îndulceşte după gust şi se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi, atunci când apar crize dureroase de inimă sau palpitaţii cardiace;

Tinctură dintr-o parte de flori şi 3 părţi alcool, care se lasă la macerat cu agitare zilnică timp de 14 zile, după care se strecoară şi se consumă câte 10 picături de trei ori pe zi, în caz de migrene nervoase, nevralgii şi ameţeli;

Tinctură din 100 g masă proaspătă de frunze şi flori, care se stoarce, iar peste suc se adaugă 18 ml alcool 900 Â 15 g glicerină şi se completează cu apă până la 100 ml; după două-trei zile de macerare se iau câte 30-40 picături de două-trei ori pe zi în cazul crizelor cardiace acute;

Oţet de lăcrămioare obţinut prin macerarea florilor proaspete în oţet de mere timp de 8-10 zile; se strecoară în sticle brune şi se miroase în caz de nevralgii şi dureri de cap;

Pulbere din flori şi frunze uscate şi măcinate fin din care se ia câte un vârf de cuţit în puţină apă, la crize cardiace, ameţeli apărute după suflarea nasului, la scurgerile cronice de ochi şi urechi, în nevralgii şi cefalee; amestec de flori proaspete (2 g) cu miere de albine având efecte purgative sau contra palpita­ţiilor; injecţii intravenoase cu convalatoxină contra insufi­cienţei cardiace.

La supradozare, preparatele din lăcrămioare devin toxice, scad tensiunea arterială, măresc ritmul cardiac, provoacă tulbu­rări cardiace şi respiratorii, poliurie, ameţeli, sufocare, spasme, ajungând până la stop cardiac.

În cosmetică se recomandă infuzia din 30-40 g frunze  flori la un litru de apă cu care se curăţă tenul, având efecte tonice şi revigorante.

Uleiul eteric de lăcrămioare

Uleiul se prepară din 200 g flori proaspete, macerate timp de 15 zile într-un amestec de 750 ml alcool 900 Â 250 g glicerină, cu presarea masei vegetale. Acest parfum natural prezintă note feminine, îmbătătoare şi dulci şi are multiple utilizări: 1 picătură pentru parfumarea batistei; 2 picături se pun în sacul de aspirator; 3 picături pentru parfumarea unui dulap; 4 picături se pun în vasul pentru parfumarea încăperii; 5 picături se pun în cada de baie; 6 picături se amestecă în crema de corp; 12 picături se amestecă în gelul de masaj.

În decorarea parcurilor şi grădinilor, soiurile noi se folosesc pentru amenajarea bordurilor, în jurul boschetelor de arbuşti ornamentali sau la poalele arborilor mari, asigurând o notă de fineţe prin frumuseţea inflorescenţelor şi prin parfumul dosebit de plăcut al florilor.

În decorarea interioarelor se folosesc flori tăiate în buchete, ţinute în glastre mici, timp de 8‑10 zile. Întrucât parfumul este prea puternic şi vătămător, florile nu se păstrează peste noapte în dormitoare, deoarece pot provoca dureri de cap, spasme, convulsii şi delir.

 

Citeşte mai multe despre:   fitoterapie  -   terapie  -   tratament