Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Producătorii de medicamente nu mai fac livrări
Potrivit declaraţiilor preşedintelui Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente, dr. Viorel Vasile, producătorii au sistat livrările de medicamente, întrucât plăţile au fost întârziate. Acesta a precizat că 80-90% din medicamente, între care şi insulina, nu mai sunt, în prezent, distribuite. „Producătorii vor plata în avans sau la 60-90 de zile, nu mai sunt dispuşi să accepte întârzieri. Ei au spus că pot să sisteze vânzările pe piaţa românească şi să rămână cu medicamente mai puţine şi să se îndrepte spre alte pieţe, unde preţurile se fac la timp“, a explicat dr. Viorel Vasile. Reamintim că Ministerul Sănătăţii (MS) a câştigat, la începutul lunii iunie, în instanţă acţiunea privind suspendarea efectelor Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, acţiune promovată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Începând din 1 aprilie 2009, Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 75/2009 a intrat în vigoare. În urma acestei prevederi legislative, preţul medicamentelor a scăzut în farmacii, în medie cu 10%, numai la produsele româneşti fiind înregistrată o creştere, în medie, cu un leu/produs.