Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Păducelul, cel mai bun prieten al inimii
Cecilia B., 32 de ani, Câmpulung Muscel: „Cât este de adevărat că păducelul este cel mai bun remediu natural pentru bolile de inimă?“
Prof. Constantin Milică: Nu există în natură un prieten mai bun al inimii decât păducelul, care intră în rândul remediilor cu cea mai mare eficienţă în prevenirea şi tratarea bolilor cardiace şi vasculare, mai ales dacă au la bază un substrat nervos. Tinctura de păducel se prepară din 20 g flori, frunze sau fructe uscate, care se mărunţesc într-un mojar sau se macină şi se pun la macerat în 100 ml alcool 600, timp de 10 zile, într-un borcan închis ermetic. Se strecoară prin tifon în sticluţe închise la culoare. În cantitate mai mare se iau 10 linguri plantă uscată la 500 ml alcool 600 care se macerează 14 zile. Se consumă intern câte 10-15 picături, diluate în 50 ml apă, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mesele principale, în cure de 3 săptămâni pe lună. Tratamentele cu tinctură pot avea efecte remarcabile, preventive şi curative, în primul rând în bolile de inimă şi de circulaţie sanguină, cum ar fi cardiopatia ischemică, angina pectorală, hipertensiune arterială, nevroze şi aritmii cardiace (palpitaţii, extrasistole de orice natură, tahicardie paroxistică) şi edeme cardiace cu umflarea picioarelor şi mâinilor, ca urmare a acţiunii vasodilatatoare generale şi coronariene şi de irigare normală a creierului şi inimii, prevenind infarctul şi favorizând activitatea continuă a muşchiului cardiac. La crizele de angină pectorală, manifestate prin dureri acute în zona inimii sau ca o gheară spre umărul stâng, bolnavul va fi întins la orizontală, în repaus absolut şi cu capul mai sus, fără masaje sau gimnastică respiratorie, şi va lua înghiţituri rare de tinctură. În combaterea hipertensiunii arteriale, cura cu tinctură de păducel, eventual asociată cu tinctură de talpa gâştei, se face în paralel cu o alimentaţie vegetariană, cu multe crudităţi, săracă în sare şi fără condimente iuţi. Infuzia de păducel (flori, frunze, fructe) se prepară dintr-o linguriţă plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit timp de 10-15 minute, se strecoară şi se beau 2-3 ceaiuri neîndulcite pe zi, fracţionate în mai multe reprize, înainte de mesele principale, în cure de 2-4 luni. Efectele consumului de infuzie sunt constatate imediat, în prevenirea şi combaterea suferinţelor cardiovasculare (palpitaţii, hipertensiune, angină pectorală), mai ales la persoane de vârsta a treia. Calmează şi stabilizează stările nevrotice, alungă gândurile stresante, atacurile de panică, emoţiile şi starea de anxietate cuplată cu depresia psihică. După consum se produce un somn fără coşmaruri, iar la femei se elimină tulburările de menopauză. La persoane cu varice pronunţate la picioare este indicat să se bea zilnic un litru infuzie din flori de păducel; în care s-a macerat, timp de minimum o oră, coaja de la o lămâie, într-o cură de 5 luni.