Recomandări pentru prevenirea şi îndepărtarea dopului ceruminos

Cerumenul este cunoscut de mult timp pentru acţiunea sa benefică. La începutul secolului al XIX-lea, unii autori atribuiau stratului de ceară de la nivelul urechii capacitatea de a „reuni sunetele şi de a le face melodioase“. Actualmente, dacă rolul în auz nu mai este evocat, acţiunea protectoare a tegumentului de la nivelul conductului auditiv extern prin ceară este mult mai bine cunoscută şi este datorată pH-ului său acid şi compoziţiei speciale a cerumenului.

Pelicula de ceară constituie nu numai o barieră chimică, ci, în mod egal, şi o capcană pentru corpii străini. În plus, s-a putut pune în evidenţă, recent, prezenţa lipidelor cu acţiune antibacteriană (de luptă contra infecţiilor) în conţinutul cerumenului. Astfel se poate afirma ferm că nu este recomandabil să curăţăm cu orice preţ, sub pretextul igienei, un strat fin de ceară, care nu poate fi decât benefic.

Aspectul şi consistenţa dopului de ceară variază în funcţie de proporţiile, de gradul de hidratare şi de vechimea dopului ceruminos. După consistenţă, există două tipuri de cerumen: uscat (mai ales la rasa galbenă, are culoare gri sau brun-gri) şi umed (la populaţia albă şi la negri, de culoare brun-aurie).

În plan clinic, dopul de ceară este suportat foarte bine atâta timp cât persistă un spaţiu între masa de ceară şi pereţii conductului urechii, situaţie în care este descoperit cu ocazia unui examen clinic de rutină. În alte cazuri, când dopul de ceară este obstruant (acoperă), pacienţii resimt o scădere a auzului, însoţită uneori de senzaţie de „ureche plină“ sau zgomote în ureche (acufene).

Îndepărtarea cerumenului de la nivelul urechii se face, de regulă, prin spălătură auriculară, care se efectueaza după o prealabilă înmuiere a cerii prin instilaţii cu apă oxigenată.

Atenţie! Nu se efectuează spălătura în cazul existenţei unei perforaţii la nivelul timpanului, a unei plăgi (rană deschisă) la nivelul conductului auditiv, în cazul existenţei în antecedente a multiple episoade de otită, în prezenţa unei otite externe sau la nivelul unei urechi operate. De asemenea, se evită această manevră la persoanele agitate (mai les copii) sau necooperante.

Alte posibilităţi de îndepărtare sunt prin aspiraţie sau prin manevre instrumentale. Trebuie insistat asupra delicateţii manevrelor, având în vedere inervaţia zonei, semnalându-se cazuri de stop cardiac în timpul unei simple spălături, ca urmare a stimulării nervului vag.

Putem preveni formarea unui dop de ceară?

Produsul ceruminolitic ideal, care să dizolve în totalitate ceara, încă nu a fost inventat. Produşii actuali cei mai eficienţi în acest sens sunt apa caldă, apa oxigenată şi bicarbonatul de sodium 10%. Există, la ora actuală, în farmacii, numeroase soluţii ce pot fi folosite în prevenirea acumulării de ceară (sprayuri sau picături), care se utilizează o dată pe săptămână. De asemenea, trebuie evitate manevrele care pot favoriza tasarea cerii, ştiut fiind rolul total nejustificat al comprimării cerumenului cu beţişoare igienice folosite abuziv. Într-un conduct bine aerat, ceara se desprinde de pe pereţii conductului şi se evacuează în fragmente peliculare cu ajutorul mişcărilor condilului mandibular (când mâncăm sau vorbim).

În concluzie, trebuie să subliniem rolul benefic al cerii într-un strat fin la nivelul urechii, trebuie evitată folosirea abuzivă a beţişoarelor igienice şi, mai ales, sunt interzise manevrele de „autoîndepărtare“ a cerii cu diverse obiecte (agrafe de păr, pensete). Ceara trebuie îndepărtată de o persoană avizată (cadru medical).

Există şi situaţii când secreţia de ceară este insuficientă: la persoanele în vârstă, când se însoţeşte de mâncărimi la nivelul urechii, la pacienţii ce au avut numeroase episoade de otită externă sau la bolnavii cu otoscleroză.