Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Record: 7.000 de români învaţă azi cum se acordă primul ajutor
Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au iniţiat un demers inedit: 7.000 de români vor învăţa astăzi, simultan, pe stadionul Dinamo, cum să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, urmând să stabilească astfel un nou record mondial. Potrivit medicilor, o procedură de resuscitare corect executată ajută un pacient în stop cardio-respirator şi poate menţine activitatea organelor vitale până la venirea unui ajutor specializat sau până când se reia activitatea cardiacă. Cei 7.000 de români prezenţi astăzi pe stadionul Dinamo vor exersa tehnicile de acordare a primului ajutor pe 700 de manechine, care vor fi donate ulterior serviciilor de ambulanţă şi unităţilor de primire urgenţe din toată ţara, pentru a ajuta la perfecţionarea cadrelor medicale, dar şi la instruirea voluntarilor.



.jpg)