Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Regimul alimentar indicat bolnavilor cu varice

Regimul alimentar indicat bolnavilor cu varice

Data: 08 Decembrie 2013
După primele semne de varice şi ulceraţii, bolnavul trebuie se adopte un regim alimentar de cruţare, timp de 2-3 zile pe săptămână, în care se consumă numai lichide (ceaiuri, sucuri de legume) şi crudităţi. În aceste zile sunt interzise carnea de porc, raţă şi gâscă, grăsimile animale, mezelurile, cârnaţii, afumăturile, pastrama, conservele, sosurile, dulciurile rafinate (prăjituri), ciocolata, cafeaua, tutunul şi băuturile alcoolice.
 
În continuare sunt indicate legumele bogate în vitamine (ardei, tomate, morcov, salată, sfeclă roşie, castraveţi, ţelină, ridichi negre, varză, pătrunjel, mărar, vinete), asezonate cu ulei de măsline. Prin conţinutul bogat în apă, legumele hidratează ţesuturile, iar antioxidanţii protejează venele.
 
Bune rezultate dau şi amestecurile de sucuri cu sfeclă roşie (500 ml), morcov (200 ml), varză albă (100 ml), mere roşii (100 ml), ţelină (50 ml) şi cartofi cruzi (20 ml), care se consumă în 3-4 reprize.
 
Supa de arpagic sau de praz are acţiune anticoagulantă, evitând accidentele vasculare cerebrale sau hematoamele interne, care pot să survină în urma unor loviri, căderi sau agresiuni fizice; se consumă câte 200 ml supă.
 
Este deosebit de eficientă cura, timp de 4-5 săptămâni, cu citrice (lămâi, portocale, grepfruit), bogate în vitamine naturale, nutrienţi şi flavonoide care ajută la menţinerea forţei şi elasticităţii pereţilor venelor.
 
Nu trebuie să fie neglijate fructele de pădure (afine, zmeură, coacăze, mure), precum şi cireşe, vişine, mere, struguri, bogate în flavonoide roşii şi purpurii.
 
Necesarul proteic poate fi asigurat printr-un grătar din carne slabă, peşte şi ouă fierte, cu rol în consolidarea masei musculare şi în buna funcţionare a reţelei venoase. 
 
Pentru menţinerea sănătăţii venelor, se recomandă un consum zilnic de alimente bogate în fibre (cereale integrale, tărâţe, orez nedecorticat, fasole, mere, pere, legume frunzoase, hrişcă), cu efecte de prevenire a constipaţiilor şi de evitare a presiunii intestinelor asupra venelor. Oţetul de mere are proprietăţi astringente şi conţine flavonoide care reduc inflamaţiile venelor (se iau câte două linguriţe de oţet diluat în 200 ml apă, dimineaţa pe stomacul gol).
 
În tromboze este recomandat consumul moderat de alcool slab (două pahare de vin zilnic), pentru a dilata vasele sanguine mici.
 
Este eficient un regim bogat în usturoi (2-3 căţei pe zi), alături de ceapă crudă şi pătrunjel proaspăt, consumate, de preferinţă dimineaţa, pe stomacul gol, având rol de prevenire a trombozei şi a constipaţiei.
 
Se va insista pe acţiunile benefice ale apiterapiei, folosind un preparat obţinut din 300 g miere de salcâm şi 800 ml suc de ceapă roşie; după omogenizare, se păstrează la rece şi se consumă câte 50 g, de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale, într-o cură de 30 de zile. După o pauză de 30 de zile, tratamentul se repetă. De menţionat că acest tratament este contraindicat la persoanele care suferă de gastrite hiperacide şi ulcere gastroduodenale.