Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Speranţe noi în terapia cancerului de sân
O nouă moleculă destinată tratamentului cancerului de sân HER2-pozitiv a fost prezentată în cadrul Congresului Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO), care se desfăşoară în aceste zile la Milano. Datele preliminare pozitive din studiile clinice au demonstrat eficacitatea acestei noi molecule comparativ cu standardul actual de terapie, precum şi profilul de siguranţă mai bun al acesteia. Potrivit statisticilor, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei, incidenţa sa fiind în creştere. În fiecare an sunt diagnosticate peste 250.000 de cazuri noi în Europa şi aproximativ 175.000 în Statele Unite ale Americii, cu o rată anuală de deces de aproximativ 165.000 de paciente în Europa şi 44.000 în Statele Unite ale Americii. Potrivit datelor Centrului de statistică al Ministerului Sănătăţii, în România, în anul 2000, s-au înregistrat 6.107 cazuri noi de îmbolnăvire cu cancer de sân, iar în 2009, numărul acestora a ajuns la 8.576. Anual, în întreaga lume, mai mult de 700.000 de femei mor din cauza acestei boli şi se estimează că 8-9% dintre femei vor dezvolta cancer de sân pe parcursul vieţii.