Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Stresul şi internetul dăunează activităţii normale a creierului
Un studiu realizat de cercetătorii americani arată că viaţa în marile oraşe afectează memoria, reduce atenţia şi poate duce la epuizare psihică. Creierul uman trebuie să facă faţă zilnic unui număr uriaş de stimuli mici din cauza obişnuitului zgomot urban, iar omul e nevoit să le acorde tuturor acestora atenţie, chiar şi atunci când creierul său este suprasolicitat. Prin urmare, creierul uman este nevoit să se afle într-o stare de "luptă continuă", ceea ce provoacă eliberarea de cortizol, hormonul stresului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, doar cinci minute pe o stradă aglomerată poate reduce capacitatea de concentrare. De asemenea, şi internetul afectează creierul uman, o utilizare intensivă şi prelungită a acestuia putând conduce la pierderea capacităţii de a gândi sistematic şi profund.