Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Terapia genică, o metodă eficientă în combaterea depresiei

Terapia genică, o metodă eficientă în combaterea depresiei

Data: 23 Octombrie 2010

Un studio American publicat recent arată că terapia genetică ar putea fi o nouă armă eficientă în combaterea depresiilor grave care nu răspund la niciun tratament existent. În cadrul studiului, a fost restaurată o genă care activează o proteină dintr-o parte minusculă a creierului (nucleus accumbens), eliminând, astfel, simptomele depresiei. "După obţinerea acestor rezultate, dispunem potenţial de o nouă terapie îndreptată spre ceea ce noi credem a fi una din cauzele profunde ale depresiei la om", a declarat dr. Michael Kaplitt, unul din principalii autori ai studiului şi profesor de chirurgie neurologică la Facultatea de Medicină de la Universitatea Cornell (New York). "Terapiile actuale de combatere a depresiei tratează doar simptomele, nu şi cauzele profunde ale bolii. În timp ce anti-depresivele dau rezultate bune la mulţi pacienţi, cei care suferă de depresie avansată şi nu răspund la aceste medicamente ar trebui, sperăm noi, să beneficieze de noua noastră abordare", a mai adăugat dr. Kaplitt.

Cercetările au demonstrat că proteina p11, activată în zona menţionată a creierului, este esenţială pentru a simţi plăcerea şi satisfacţia, adesea absente la depresivi. Analize efectuate post-mortem au arătat că persoanele care suferiseră de depresii grave aveau un nivel foarte scăzut al proteinei p11 în zona nucleus accumbus faţă de cei care nu fuseseră afectaţi de această boală.