Terapia naturistă a „bolii cu o mie de feţe“

Apariţia sclerozei multiple în plăci, mai ales la vârste tinere, arată cât de rapid poate fi frântă bucuria vieţii de o suferinţă atât de cumplită, declanşată fără nici un semn prealabil. Cunoscând cauzele, simptomele şi semnele posibile de agravare, bolnavul poate accepta, cu optimism, metodele tratamentului naturist, verificate prin experienţe seculare.

Numită şi leuconevraxită sau „boala cu o mie de feţe“, scleroza multiplă în plăci este o afecţiune degenerativă foarte gravă a sistemului nervos central. Maladia survine în special la vârste tinere, între 18-30 de ani, provocând un handicap motor greu de suportat.

Boala constă din apariţia unor multiple leziuni, cu distrugerea învelişului alb (mielina) ce acoperă creierul, măduva spinării şi fibrele nervoase. Aceste focare de demielinizare se formează în urma degradării mielinei, acea substanţă lipidică ce înconjoară fibrele nervoase, asemenea izolaţiei unui fir electric, având rolul de a permite nervilor să transmită influxul nervos cu mare rapiditate.

Prin atacarea mielinei, nervii îşi pierd capacitatea de a transmite informaţiile de la creier spre celelalte părţi ale corpului (sau invers), într-un proces degenerativ care se poate desfăşura pe o durată de 10-20 de ani, cu degradarea treptată a neuronilor. Astfel, sunt afectate funcţiile cerebrale şi apar simptomele unei invalidităţi progresive.

Scleroza multiplă, o boală autoimună

Statisticile arată că femeile tinere sunt de 2-3 ori mai afectate decât bărbaţii, din cauza unui sistem imunitar mai slab faţă de antigenii cerebrali.

Cu toate cercetările întreprinse, cauzele declanşării bolii sunt greu de cunoscut cu certitudine. Sunt lansate mai multe ipoteze legate de cauze mecanice, virotice, toxicologice şi genetice. Se iau în consideraţie unele traumatisme locale şi infectări virotice eruptive (rubeolă, rujeolă, variolă, varicelă, herpes, scarlatină). Se pare că un asemenea virus, aflat în stare latentă în corpul uman, joacă un rol determinant în dezvoltarea bolii, dereglând sistemul imunitar. Virusul activează producerea în sânge a unui exces de limfocite care pătrund în creier şi distrug sistemul de apărare al organismului. Din acest considerent, scleroza multiplă poate fi considerată o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă propriile ţesuturi şi celule şi distruge învelişul de mielină ca şi cum ar fi un corp străin.

Un alt factor luat în consideraţie este regimul alimentar necorespunzător care poate intoxica sângele, lipsind organismul de elementele nutritive vitale.

Simptomele tipice de manifestare

În evoluţia bolii apar: tulburări de echilibru, deviere în mers, dereglări de coordonare a mişcărilor (ataxie), crize cu dureri musculare şi faciale (nevralgie trigeminală), furnicături, înţepături, amorţeli şi tremurături ale membrelor şi ale capului, complicate până la senzaţia de „zonă moartă“. Treptat, apar dereglări de vorbire (bâlbâială şi pierderea glasului) precum şi dereglări de vedere (strabism convergent, dublarea imaginii sau înceţoşare), pe un fond de astenie, oboseală generalizată (fizică şi intelectuală), ameţeli, vertij şi dureri de cap. În multe cazuri intervin probleme sexuale (impotenţă), incontinenţă urinară şi constipaţii.

Boala este însoţită de tulburări psihice cu apatie generală, stări de depresii, pierderea memoriei, scăderea capacităţii de raţionament şi „împietrirea sufletului“, cauzată de pierderea speranţei de vindecare şi de unele conflicte interne între intenţiile bolnavului şi posibilităţile de realizare în viaţa cotidiană.

La persoanele obeze, boala avansează rapid

După contractarea bolii vor există perioade de ameliorare în alternanţă cu perioade de agravare şi cu evoluţii lente sau rapide, spre instalarea unor infirmităţi greu recuperabile.

Suferinţele se agravează prin frecvenţa mare a puseurilor evolutive şi a crizelor specifice, mai repede la persoane cu obezitate avansată, la cele aflate în stări stresante, precum şi la femei gravide. Pe lângă deteriorarea mintală are loc scăderea forţei musculare a membrelor inferioare, cu evoluţie spre paraplegie spastică, hemipareze sau tetrapareze, paralizii oculare şi faciale.

Evoluţia bolii este de lungă durată, ducând la un mare grad de invaliditate, mai ales în prezenţa unor factori agravanţi: frig, umezeală, oboseală fizică şi nervoasă, boli febrile, alcool în exces şi, mai ales, conflicte din familie şi din societate.

Ce remedii recomandă fitoterapia?

Tratamentele naturiste au menirea să mărească intervalele dintre crize şi să reducă gradul de nocivitate al acestora, paralel cu o revigorare a sistemului imunitar. Pentru aceasta, se vor vindeca toate infecţiile din organism (dentare, renale, genitale, gripe, sinuzită, amigdalită) şi se va respecta un tratament adecvat, completat cu regim alimentar şi de viaţă strict controlate. Prin aceasta, boala poate fi ţinută sub control, urmărind o ameliorare treptată a stării de sănătate, până la vindecare.

Remediile din plante se impun în terapii de lungă durată şi apelează la numeroase specii de plante medicinale, administrate după un program săptămânal, separate sau în amestecuri, mai ales în intervalele dintre puseuri.

Prin aceste tratamente se urmăreşte, în primul rând, dezintoxicarea şi revigorarea organismului.

Pentru uz intern, se prepară:

- infuzie din frunze de salvie (câte două căni în două zile pe săptămână, luni şi joi), cu efecte favorabile asupra paraliziilor şi pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice;

- infuzie din herbă de creţişoară (câte 3 căni în două zile pe săptămână, marţi şi vineri);

- infuzie din herbă de coada-şoricelului (câte două căni, înainte de mesele de dimineaţă şi seară, în două zile pe săptămână, miercuri şi duminică);

- macerat timp de 8 ore de vâsc alb (o linguriţă la 200 ml apă rece, din care se bea câte o cană pe zi, sâmbata, îndulcită cu miere);

- infuzie din herbă de pufuliţă cu flori mici (două linguriţe la 250 ml apă clocotită), care se bea cu 30 de minute înainte de micul dejun, adăugând trei linguri de bitter suedez;

- infuzie din herbă de silur - Euphrasia officinalis - (o linguriţă la 250 ml apă clocotită), din care se beau câte două căni pe zi;

- decoct din flori de soc (o linguriţă la 250 ml apă clocotită), din care se bea câte o ceaşcă înainte de mesele de dimineaţă şi seară;

- tinctură din flori de lavandă (20 g macerate în 100 ml alcool 700, timp de 14 zile), din care se iau câte 10 picături de două ori pe zi, între mese, având efecte în eliminarea toxinelor şi în stimularea activităţii glandelor endocrine;

- suc din frunze proaspete de măcriş (Rumex acetosella), din care se iau câte 3-5 picături de 6 ori pe zi, la intervale de o oră, cu diluare în ceai.

Preparate din amestecuri de plante

- infuzie dintr-un amestec format din: flori de păducel (4 linguri), flori de muşeţel (4 linguri), frunze de vâsc (4 linguri) şi usturoi (3 căţei); se iau două linguri de amestec la 250 ml apă fierbinte, se infuzează o oră, se strecoară şi se beau 3 ceşti pe zi, înainte de fiecare masă;

- infuzie din amestecul format cu: creţişoară (40 g), coada-calului (40 g), salvie (30 g), cimbrişor (30 g), coada-şoricelului (30 g), urzici (30 g), ciuboţica-cucului (20 g) şi sunătoare (20 g); din amestec se ia o linguriţă la 250 ml apă clocotită, care se infuzează 5 minute şi se beau două căni pe zi, cu adaos de bitter suedez şi 5 picături de măcrişul-iepurelui (la fiecare cană);

- infuzie din amestecul format cu tătăneasă (30 g), trifoi-roşu (30 g), salvie (20 g), sunătoare (20 g), roiniţă (20 g), isop (10 g), lavandă (10 g), rozmarin (10 g), ventrilică (10 g); din amestec se ia o linguriţă la 250 ml apă fierbinte, care se infuzează 2 minute şi se beau 2 căni pe zi cu adaos de bitter suedez (o linguriţă).

Bune efecte se constată şi la folosirea speciilor: aloe, arnică, angelică, valeriană, busuioc, cătină-albă, Ginkgo biloba, lemn-dulce, măceş şi gălbenele.

Băile cu cimbrişor şi urzică-vie stimulează irigarea sanguină

În uz extern se vor aplica:

- masaje cu tinctură de sunătoare, muşeţel, coada-şoricelului, cimbrişor, mentă, traista-ciobanului, rădăcini de tătăneasă (20 g plantă la 100 ml alcool 900) aplicate alternativ de 2-3 ori pe zi pe şira spinării, încheieturi, şolduri, picioare şi porţiunile musculare dureroase;

- masaje cu ulei de sunătoare, muşeţel, cimbrişor, coada-şoricelului, gălbenele, macerate în ulei timp de 10-15 zile, la soare, şi aplicate pe coloana vertebrală şi încheieturi, de 2 ori pe zi;

- cataplasme cu frunze zdrobite de brânca-ursului, talpa-ursului, urechea-porcului şi ierburi suedeze puse pe regiunea occipitală şi pelviană, unde se ţin timp de 4 ore;

- cataplasme cu terci din rădăcini de tătăneasă (pulbere amestecată cu apă caldă şi puţin ulei), aplicate pe regiunea sacrală şi pe coloana vertebrală;

- băi generale şi de şezut, timp de 20 de minute, la temperatura de 370C, folosind plante aromate (lavandă, tei, busuioc, pin, salvie, cimbrişor, muşeţel, sunătoare) amestecate în părţi egale şi ţinute 24 de ore într-un săculeţ de pânză pus în apa caldă a băii, cu efecte bune în paralizii;

- băi generale cu cimbrişor şi urzică-vie (câte 200 g la cada de baie), cu acţiune asupra muşchilor şi ţesuturilor şi de stimulare a irigării sanguine;

- perne umplute cu pedicuţă, ţinute pe zonele dureroase.

Terapia cu venin de albine

Veninul albinelor conţine circa 18 substanţe cu activitate terapeutică, dovedindu-se tămăduitor încă din vremuri străvechi în tratarea multor afecţiuni, printre care artrita cronică, boli inflamatoare şi degenerative şi, mai ales, în scleroza multiplă în plăci. În acest caz, se aplică înţepăturile directe ale albinelor, pe o durată de aproximativ 6 luni, repartizate în 2-3 şedinţe pe săptămână. Se adoptă şi metoda recoltării veninului în fiole, după care se injectează sub piele, uneori amestecându-l cu un anestezic local.

Tratamentele cu medicamente

Se fac cu diferite preparate de sinteză chimică, între care pot fi amintite azathioprina, ciclofosfamida, corticoizii şi, mai nou, interferonul-beta. Acesta din urmă are un cost foarte ridicat pentru un tratament de minimum doi ani. În plus, au fost constatate unele efecte secundare, atât la nivel local (inflamaţii, dureri, necroze), cât şi general (convulsii, anxietate, depresie psihică, instabilitate emoţională, confuzii şi complicaţii, care slăbesc organismul deja suferind).

Alimentaţia trebuie să normalizeze metabolismul

Este bine cunoscut că infecţiile din organism afectează rinichii şi ficatul, ducând la intoxicarea creierului. De aceea, menţinerea ficatului şi a rinichilor în stare sănătoasă este o condiţie esenţială pentru a reduce afectarea celulelor creierului.

O alimentaţie corectă poate fi considerată o pârghie importantă în tratamentul sclerozei în plăci. Hrana va fi strict controlată, pentru a asigura îmbunătăţirea digestiei şi nor-malizarea metabolismului.

La mesele zilnice se vor consuma multe legume proaspete (salată verde, spanac, morcov, varză albă şi roşie, ţelină, mărar, pătrunjel frunze şi rădăcini, praz, usturoi), la care se pot adăuga proteinele necesare prin carne slabă de pasăre (ex. curcan), peşte (crap, macrou, biban, ştiucă, păstrăv, roşioară, sardină), 3-4 ouă pe săptămână, telemea de oi sau de capră, lapte de iapă (consumat zilnic). Este indicat ca în mâncare să se pună un vârf de cuţit de ghimbir (pulbere).

Alte alimente admise sunt: cartofi, fasole verde, uleiuri vegetale presate la rece, pâine integrală (numai 1-2 felii pe zi) şi produse apicole (miere de albine, propolis, polen (40 g/zi).

Pentru deschiderea poftei de mâncare va fi eficientă o salată de varză murată cu puţin chimion, coriandru şi ulei vegetal, care se consumă ca aperitiv la mesele de prânz şi seară. După placul bolnavului, se propune un amestec de grâu germinat (200 g), fulgi de ovăz (100 g), pâine graham (100 g), un ou fiert şi un litru de lapte dulce, lapte acru sau iaurt.

Fiecare masă se încheie cu fructe (mere, pere, piersici, caise, prune uscate neafumate, struguri, pepeni verzi, nuci, alune, grepfrut, banane, zmeură, căpşuni, afine, coacăze, stafide, smochine, migdale, ananas). Ca băuturi sunt recomandate sucurile de morcov, ţelină şi sfeclă roşie (pentru întărirea imunităţii naturale), sucuri de fructe şi compoturi, precum şi apă plată consumată fără restricţie.

Se exclud din alimentaţie: carnea de porc, raţă şi gâscă, grăsimi animale, afumături, mezeluri, conserve, prăjeli, peşte afumat, anşoa, sardele, brânză grasă, lapte integral, produse zaharoase concentrate, alimente care conţin aditivi (E-uri), precum şi unele băuturi alcoolice (vin, bere, coniac, ţuică) şi nealcoolice (cola, ceai negru, ape carbogazoase).

În majoritatea cazurilor se constată un deficit de vitamine şi de săruri care poate fi echilibrat cu suplimente de alimente care conţin complexul B, E, F, lecitină şi minerale, mai ales drojdie de bere uscată, germeni de grâu, ovăz încolţit şi orez integral. Un tratament complex cu vitamina B, Mg are efect clar în regenerarea nervilor periferici, în hiperiritabilitatea neuromusculară, spasmofilie, anxietate şi polinevrite.

Trebuie evitate stările stresante şi tensionate

În activitatea de supraveghere zilnică a bolnavului cu scleroză multiplă, membrii familiei nu vor neglija asigurarea suportului emoţional, asistenţa sanitară şi socială necesară, cu respectarea următoarelor condiţii obligatorii;

- evitarea frigului şi a umezelii, care ar putea provoca răceli şi gripe;

- evitarea oboselii fizice şi nervoase;

- antrenarea la mers zilnic pe jos, la sporturi uşoare (înot) şi gimnastică medicală de recuperare, cu mişcări uşoare şi masaje pe grupe musculare, pentru stimularea circulaţiei sanguine;

- limitarea expunerii prelungite la surse generatoare de unde electromagnetice (televizor, calculator, monitor, telefon celular);

- program zilnic de duşuri reci (dimineaţa şi seara) şi băi fierbinţi;

- băi zilnice de soare fără expunere prelungită la radiaţii solare directe;

- tratarea diferitelor infecţii interne;

- evitarea supărărilor şi a stărilor tensionate declanşate în prezenţa bolnavului, care are mare nevoie de calm, înţelegere, răbdare şi dragoste.

Atitudinea pacientului va trebui să fie permanent constructivă, să elimine sentimentele de frondă, rigiditate, încăpăţânare şi teamă şi să dea frâu liber credinţei în vindecare sigură. Va păstra permanent speranţa realizării planurilor sale de viitor.

Bolnavul nu trebuie să se simtă vinovat de îmbolnăvirea sa şi de problemele create în familie. El va participa activ la măsurile de însănătoşire, exersând permanent programul de recuperare şi de menţinere a stabilităţii fizice şi psihice. Va accepta prietenia acelor persoane care îi înţeleg situaţia şi îl va ajuta să nu se prăbuşească într-o împietrire a sufletului şi a minţii.