Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Toxoplasmoza şi sarcina

Toxoplasmoza şi sarcina

Un articol de: Ecaterina Dalas - 16 Feb, 2008

Toxoplasmoza este o afecţiune parazitară, ce are ca agent etiologic un parazit: Toxoplasma gondii. Infecţia nu este severă pentru mamă, fiind cel mai frecvent asimptomatică sau cu semne minime (hepatosplenomegalie, poliadenopatii nedureroase, subfebrilităţi). Contactată, însă, în timpul sarcinii, de către femeia gravidă neimunizată în prealabil, infecţia se poate transmite la făt transplacentar, cauzând toxoplasmoza congenitală, cu diferite grade de afectare, în funcţie de vârsta sarcinii la care s-a produs boala, dar şi de anumite particularităţi individuale (astfel încât, din şapte nou-născuţi proveniţi din mame la care s-a produs seroconversia în timpul sarcinii, doar unul va fi afectat).

Toxoplasmoza face parte dintr-un grup de alte boli infecţioase, care pot determina afectarea fătului in utero, denumite Sindromul TORCH (majusculele provenind de la numele afecţiunii: Toxoplasmoza, Rubeola, Rujeola, Citomegalovirusul şi Herpes virusul tip doi, genital). Sursele de infecţie sunt carnea infectată, insuficient preparată termic (în special de oaie), legumele şi fructele nespălate, contaminate, contactul cu pisici şi fecalele lor.

Dacă femeia a venit în contact cu agentul patogen înainte de sarcină, ea obţine o imunitate definitivă, ce poate fi pusă în evidenţă de titrurile de Imunoglobulină antitoxoplasma de tip Ig G. Atunci când infecţia este recentă, se înregistrează şi anticorpi de tip Ig M. Această situaţie, în care femeia a fost imunizată înainte de apariţia unei sarcini, este cea mai favorabilă şi, dacă determinarea anticorpilor de tip Ig G în primul trimestru este pozitivă, se poate afirma cu certitudine că boala este preexistentă sarcinii şi fără risc de afectare fetală. Dacă determinarea se face pentru prima oară mai târziu, în cursul sarcinii (trimestrul doi) este necesar să se determine atât anticorpii Ig G, cât şi cei Ig M, pentru a ne asigura că nu este vorba de infecţie recentă survenită în cursul sarcinii.

Dacă femeia examinată preconcepţional sau gravida nu prezintă în sânge nici un fel de anticorpi antitoxoplasma gondii, putem afirma că nu a existat şi nu există infecţie parazitară, deci pacienta este expusă infecţiei şi va trebui verificată lunar, prin dozarea anticorpilor pentru ca seroconversia să nu se producă în cursul sarcinii. Dacă, totuşi, cu toate măsurile igienice recomandate, examenele serologice ne atestă apariţia infecţiei pe parcursul sarcinii, este obligatoriu să se instituie tratament antiparazitar de urgenţă: Spiramicină sau Rovamicină - 3 grame pe zi, în trei prize, câte o lună de tratament şi 10 zile pauză, până la naştere. Alte medicamente antiparazitare nu se pot utiliza din cauza toxicităţii.

Riscurile mari în caz de infecţie

Leziunile fetale diferă ca gravitate în funcţie de momentul producerii acesteia. În primul trimestru riscul de transmitere transplacentară este mult mai mic, ca urmare a grosimii mari şi a permeabilităţii scăzute a membranei vilozitare (locul schimburilor materno-fetale), dar infecţia produsă la acest moment este severă: chorioretinită, urmată de cecitate (lipsa vederii), leziuni cerebrale (hidrocefalie, microcefalie, calcificari intracraniene). Dacă contaminarea s-a produs mai târziu, în cursul sarcinii, leziunile pot fi mai puţin severe, uneori generalizate: hepatosplenomegalie, icter, anemie, întârziere de creştere fetală in utero. Există şi o formă lentă, ce se dezvoltă progresiv ulterior după naştere: coriretinită cu cecitate, întârzieri de dezvoltare psiho-motorie, epilepsie. Toxoplasmoza mai poate fi responsabilă de avort spontan şi moarte fetală in utero.

Diagnosticul la nou-născut va fi stabilit prin consult oftalmologic (fund de ochi), neurologic, examinări paraclinice cu determinarea titrului de anticorpi la nou-născut, radiografie de craniu, pentru evidenţierea calcificărilor intracraniene, examene parazitologice. Tratamentul nou-născutului şi sugarului este de durată şi cu rezultate modeste în funcţie de severitatea leziunilor sechelare deja constituite.

Acesta este un argument pentru ca toate gravidele să fie verificate din punctul de vedere al statusului faţă de infecţia cu Toxoplasma gondii, cât mai devreme, la debutul sarcinii. Întrucât determinarea titrului de anticorpi anti-toxoplasmă nu intră în bateria de analize obligatorii la gravidă, medicii trebuie să recomande efectuarea ei mai ales la gravidele aflate la prima sarcină sau la cele care au avut în antecedente avorturi, feţi morţi in utero, nou-născuţi malformaţi sau cu leziuni neurologice congenitale.