Adolescența se termină mai târziu decât credeam, dacă ne raportăm la etapele de dezvoltare a creierului de-a lungul vieții, nu doar la transformările prin care trece întregul organism. Trecerea de la
Un computer tomograf la fiecare spital
Ministerul Sănătăţii intenţionează să achiziţioneze în acest an câte un computer tomograf pentru fiecare spital judeţean, dintr-un împrumut de 250 milioane de euro acordat de Banca Mondială (BM), potrivit precizărilor făcute sâmbătă, la Zalău, chiar de către ministrul Florian Bodog. Acesta a mai spus că, deşi împrumutul a fost acordat din 2014, până în prezent s-a folosit din el mai puţin de 5 milioane de lei. „Ministerul Sănătăţii are un program de dotare a tuturor spitalelor judeţene care nu au computer tomograf şi RMN. Încercăm în acest an să facem prima etapă din acest program, şi anume dotarea cu CT. Ministrul a explicat că achiziționarea unor astfel de aparate medicale a fost bugetată din acest împrumut oferit de BM, care „în momentul de faţă este deblocat şi suntem în negocieri în ceea ce priveşte termenele pentru a nu fi redusă această sumă de către Banca Mondială, sumă acordată Guvernului României în 2104, și anume 250 milioane de euro, din care au fost folosiţi doar 4,8 până azi”, a subliniat Florian Bodog.





