La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Arhitecţi români care ne au înfrumuseţat viaţa
Trăind în lumea formelor, mergând zilnic printre clădiri, mai ales atunci când cunoaştem sau credem că ştim oraşul în care suntem, prea puţin ne gândim la cei care au creat spaţiul vieţilor noastre, dând identitate şi sens unui loc prin arhitecturi specifice.
Arhitecţii modelează şi remodelează realitatea, vorbind prin clădirile lor despre mode şi timpuri, istorie, trecut şi devenire.
Vom cunoaşte în cele ce urmează câţiva arhitecţi români care au creat unele dintre cele mai cunoscute imobile ale noastre.
Un arhitect cu nume de poveste, Horia Creangă, a făcut planurile câtorva clădiri importante pentru bucureşteni - blocul „Aro”, care aparţinea Societăţii „Asigurarea Românească” (mai târziu Cinema Patria), Teatrul Giuleşti, Uzinele Malaxa, Grupul Şcolar „Mihai Bravu”, blocul Burileanu‑Malaxa, Halele Obor. Horia Creangă a fost nepotul celui mai mare „arhitect” al poveştilor, scriitorul Ion Creangă. S‑a născut în 1892 la Bucureşti, iar studiile de specialitate le‑a început la Şcoala Superioară de Arhitectură, unde a fost coleg cu o arhitectă celebră, Henrieta Delavrancea. Apoi a studiat la Paris, profesorii de la Ecole des Beaux Arts punându‑şi amprenta asupra viziunii sale. În arhitectura de la noi Horia Creangă are meritul de a fi primul care a creat imobile publice moderniste, blocul Malaxa fiind un bun exemplu.
Fiica lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, Henrieta Delavrancea-Gibory (1897‑1987) a înfrumuseţat oraşul cu clădirile gândite de ea, aşa cum ilustrul său tată a înnobilat cultura română prin scrierile sale. De numele ei se leagă clădiri precum Casa Ion Pillat, Casa Canciov, Casa Vătunari, Pavilionul de Ceai al Palatului Regal (din păcate dispărut în zilele noastre), Casa Eliza Brătianu. Alături de arhitecţi precum Horia Creangă, George Matei Cantacuzino, Octav Doicescu, Henrieta Delavrancea a avut o influenţă importantă în dezvoltarea şcolii româneşti de arhitectură.
Cine nu a auzit de celebrul cartier bucureştean de vile Primăverii, aflat vizavi de Televiziunea Română? Acest cartier, aflat în ceea ce se numea în trecut Parcul Jianu, a fost proiectat de un arhitect făcut cetăţean de onoare al New Yorkului, Octav Doicescu (1902‑1981). Tot el a proiectat aleile parcului Herăstrău, Fântâna Zodiac din Parcul Carol, Fântâna Mioriţa de la Şosea, clădirea Poştei din Banu Manta, Nautic Club Herăstrău şi multe altele. O realizare cu un puternic accent otic a fost Turnul Dezrobirii Basarabiei, monument realizat în anul 1942, pe o colină de lângă oraşul Chişinău. Monumentul, de 30 de metri înălţime, ridicat la iniţiativa Guvernământului Basarabiei, a fost dărâmat de armata sovietică în 1944. Onorantul titlu de cetăţean de onoare al New Yorkului a fost primit de către Octav Doicescu de la primarul Fiorello La Guardia, pentru proiectarea Pavilionului Casa Română de la Expoziţia Universală „New York Worldâs Fair”, din anul 1939.
Un alt arhitect cu impact major asupra şcolii de arhitectură din România a fost George Matei Cantacuzino (1899-1960), iar influenţa lui s‑a manifestat nu doar indirect, prin clădirile proiectate în stil modernist moderat, ci şi prin cărţile sale, fiind un prolific autor - „Introducere în studiul arhitecturii” (1926), „Arcade, firide, lespezi” (1932), „Despre o estetică a reconstrucţiei” (1947), „Izvoare şi popasuri” (1934), fiind doar câteva titluri. De numele său se leagă clădiri precum imobilul Creţulescu de pe Calea Victoriei, hotelurile Rex din Mamaia şi Belona din Eforie Nord, fostul sediu al Uniunii Arhitecţilor din România (devenit restaurantul Mărul de Aur). George Matei Cantacuzino a lucrat şi în cadrul unor importante proiecte de restaurare, cum ar fi: Palatul Mogoşoaia (1920‑1930), Mitropolia din Iaşi (1959‑1960), Biserica „Trei Ierarhi”, Iaşi (1959‑1960). Tot e a proiectat cel mai înalt bloc al Bucureştiului interbelic - blocul Carlton, inaugurat în 1936, şi subiectul unei drame a capitalei noastre. Acest bloc aflat între Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, având 47 de metri înălţime, s‑a prăbuşit în timpul puternicului cutremur de la 10 noiembrie 1940. Construcţia clădirii superbe, dar cu viaţă scurtă, a fost făcută în antrepriza fraţilor Karl şi Leopold Schindl, iar inginerul Franz Schüssler făcuse calculele de rezistenţă a structurii de beton armat.
Născut în 1870 la Bacău, Ştefan Burcuş a studiat arhitectura la Paris, la Şcoala de Belle Arte, participând la cursuri ale arhitecţilor celebri ai vremii, lucru ce s‑a văzut mai târziu în realizările sale arhitectonice. Una dintre clădirile superbe ale Bucureştiului, Palatul Bursei, mai cunoscută drept Biblioteca Naţională a României (căci aici a funcţionat această instituţie între anii 1955 şi 2008), este opera arhitectului Ştefan Burcuş, iar cine ajunge în centrul Capitalei şi‑ar face o bucurie văzând această clădire încărcată de istorie (se află pe strada Ion Ghica la numărul 4). Alte clădiri proiectate de Ştefan Burcuş sunt: Catedrala Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Galaţi, proiect realizat împreună cu Petre Antonescu, Castelul Ţepeş din Parcul Carol (făcut pentru expoziţia din 6 iunie 1906), în colaborare cu Victor Ştefănescu, Palatul Artelor din Parcul Carol, tot împreună cu Victor Ştefănescu.
Victor Ştefănescu (1877-1950) a fost un arhitect adept alstilului neoromânesc, el proiectând o serie de edificii în diferite oraşe dinRomânia,în prima jumătate a secolului XX. Şi el, ca şi mulţi alţi arhitecţi ai vremii, a studiat la Paris, iar la revenirea în ţară a participat la proiecte care ne încântă şi astăzi prin frumuseţea lor: Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, împreună cu Dimitrie Maimarolu, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, Palatul Artelor din Bucureşti, Cazinoul din Mamaia. Tot el a fost însărcinat cu controlul tehnic şi administrativ al lucrărilor de la Arcul de Triumf din Bucureşti, începute în 1935.
Dimitrie Maimarolu (1859‑1926) s‑a şcolit şi el în spaţiul academic francez, creaţiile sale fiind purtătoare ale acestor valori specifice. Printre realizările pe care oraşul Bucureşti le datorează lui Maimarolu se numără: superbul Palat al Patriarhiei, Palatul Cercului Militar Naţional, Biserica Armenească. A condus reconstrucţia Bisericii „Sfântul Silvestru”, ale căror lucrări au fost făcute între 1904 şi 1907 şi a proiectat clădiri şi în alte oraşe, precum Craiova - Casa Vorvorenilor, actual sediu al Mitropoliei Olteniei şi Turnu Măgurele, unde a proiectat Biserica „Sfântul Haralambie”.