Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber Arhitecţi străini care au schimbat faţa Bucureştiului

Arhitecţi străini care au schimbat faţa Bucureştiului

Un articol de: Dan Cârlea - 17 Oct, 2014

A doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu ieşirea de sub influenţa orientală care îşi pusese amprenta în toate domeniile, cele mai vizibile fiind, poate, arhitectura şi moda, a însemnat şi ieşirea din aceste stiluri şi reorientarea spre cele specifice vestului Europei.

Arhitectura avea să fie un fel de portdrapel al dorinţei de schimbare, să marcheze şi ea transformările istorice demult dorite şi încununate prin Războiul de Independenţă.

Bucureştiul a devenit, treptat, printr-o serie de clădiri monumentale, graţie câtorva arhitecţi francezi, Micul Paris. Vom trece pe scurt în revistă activitatea celor mai importanţi arhitecţi care au schimbat faţa Oraşului lui Bucur. Arhitecţii francezi au intrat în atenţia autorităţilor bucureştene, fiind invitaţi să proiecteze de la reşedinţe ale oamenilor înstăriţi la clădiri publice, unele dintre acestea devenite, în timp, clădiri-emblemă, cum ar fi Palatul CEC, sediul Băncii Naţionale a României, Ateneul Român, Palatul de Justiţie, Palatul Ştirbei şi altele. Arhitecţii francezi erau foşti studenţi la Ecole des Beaux-Arts, venind în Bucureşti cu neoclasicismul dorit a deveni reprezentativ şi în capitala noastră.

Arhitectului Paul Gottereau îi datorează Bucureştiul existenţa unor clădiri superbe, precum cea a Bibliotecii Centrale Universitare (fost Palat al Fundaţiei Universitare Carol I) şi Palatul de Depuneri (Palatul CEC), de vizavi de Muzeul de Istorie.

La punerea pietrei de temelie a Palatului de Depuneri a asistat regele Carol I şi regina Elisabeta, în data de 8 iulie 1897, şi a fost finalizat în anul 1900. Pe acel loc se aflaseră o mănăstire şi un han, restaurate de domnitorul Constantin Brâncoveanu în anii 1702-1703.

Ateneul Român, bijuteria făcută din donaţii

Lucrarea neoclasică Ateneul Român este realizată de un alt arhitect francez important, Albert Galleron. Eclectismul combinat cu neoclasicul, aşa cum era moda în acele vremuri, dau savoare acestei clădiri reprezentative pentru Bucureşti. Construcţia lui a început între 1886 şi 1888, şi de ea se leagă şi sloganul devenit legendar „Daţi un leu pentru Ateneu“. Costurile mari ale lucrării monumentale au fost parţial suportate şi de bucureşteni, care, iată, nu au mizat deloc greşit, clădirea fiind şi astăzi una dintre bijuteriile centrului Capitalei. Ateneul este de formă circulară, având o mare cupolă, cu faţada principală în stil neoclasic, iar aspectul general este de templu ionic, cu şase   coloane frontale şi două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporţii similare coloanelor Templului Erechteion de pe Acropole. Împrejurul marii cupole a edificiului se pot vedea, săpate în zid, numele unor învăţaţi cunoscuţi. Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gheorghe Şincai, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu. Faţada este un peristil cu lăţimea de 48 m. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai ţării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu şi Matei Basarab. Înălţimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m. Inaugurarea a avut loc la data de 14 februarie 1888.

Cum mergi pe cheiul Dâmboviţei spre Piaţa Unirii, dinspre Izvor, treci pe lângă Palatul de Justiţie, operă parţială a unui alt arhitect francez, Albert Ballu, care a fost continuată de Ion Mincu, datorită morţii premature a lui Ballu. Palatul a fost construit între anii 1890 şi 1895, piatra de temelie a clădirii fiind pusă de regele Carol I al României, pe 7 octombrie 1890. Martorii evenimentului relatează că ceremonia s-a desfăşurat după tipicul vremii: regele a semnat actul de fundaţie pe pergament, l-a pecetluit cu pecetea regală, după care regele, care purta un şorţ alb, cu ciucuri de aur, a depus pergamentul în fundaţie şi a pus prima cărămidă.

O clădire la fel de frumoasă este palatul în care funcţionează Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Autorul său este arhitectul Blanc Louis Pierre, cel care a făcut şi Institutul „Victor Babeş“, clădirea Universităţii din Iaşi.

Practic, întreaga zonă a fostului Palat Regal din Bucureşti poartă amprenta arhitecţilor francezi. Lângă Ateneul Român se află o altă clădire-emblemă a oraşului, hotelul Athenée Palace, proiectat de arhitectul Leon Jean Cyzenave în anul 1912. Clădirea Athenée Palace este importantă şi pentru faptul că este prima de mari dimensiuni din Bucureşti care a fost construită cu schelet din beton armat. De-a lungul timpului, viziunea unor urbanişti ai primăriei a făcut ca faţadele originale, decorate cu mozaicuri cu fond de aur să fie distruse, în ideea de a armoniza clădirea cu faţadele în stil neoclasic ale Palatului Regal.