Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber Bătălia de la Maraton, o luptă istorică

Bătălia de la Maraton, o luptă istorică

Un articol de: Dan Cârlea - 24 Sep, 2016

Într-o perioadă de început de toamnă, prin anul 490 î.Hr., pe pământul Greciei s-a desfăşurat o bătălie celebră, care a prilejuit şi apariţia legendei alergătorului care a murit după ce a parcurs 40 de kilometri pentru a aduce vestea victoriei. Evident, este vorba de Bătălia de la Maraton.

În anul 490 î.Hr., Imperiul Persan se afla în plinătatea forţei sale. Acest imperiu, care la apogeul puterii sale se întindea pe circa opt milioane de kilometri pătraţi - cuprinzând zone în care astăzi se află Iranul, Afganistanul, Irakul, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul, ba chiar şi porţiuni în care în zilele noastre se află România, Bulgaria, Arabia Saudită - nu putea rămâne indiferent la bogata Grecie. Astfel, între perşi şi greci s-au purtat o serie de războaie, acestea fiind cunoscute sub numele de Războaiele Medice.

Bătălia de la Maraton este prima înfrângere clară a perşilor, care în acele vremuri aveau o armată considerată invincibilă. Cu atât mai impresionant este acest război, cu cât a fost rodul unei strategii noi, aceea a confruntării în câmp deschis, lucru de neconceput până atunci pentru greci, care din pricina efectivelor mai mici preferau zonele greu accesibile, tactică asemănătoare celei folosite de domnitorii noştri în luptele cu trupele otomane.

Schimbarea îndrăzneaţă a planului militar al grecilor s-a datorat unuia dintre strategii Atenei, Miltiades cel Tânăr. Anual, erau aleşi zece strategi pentru armata Atenei, iar Miltiades cel Tânăr a reuşit să-l convingă pe comandantul armatelor ateniene, Callimachus, să schimbe tactica de luptă de atunci, adică să renunţe la apărarea îndârjită de după zidurile cetăţilor şi la ambuscade şi să adopte o tactică a atacului în câmp deschis, timp în care persanii erau încă ocupaţi cu descărcarea corăbiilor.

Miltiades cel Tânăr îl însoţise pe Darius I în timpul expediţiei persane împotriva sciţilor, din anul 514 î.Hr., și cunoştea bine felul de a lupta şi mentalitatea perşilor, aşa încât era în măsură să evalueze şansele unei asemenea schimbări de viziune asupra luptei. Pe de altă parte, perşii nu şi-au pus problema că pot fi atacaţi, fiind convinşi că atenienii se vor mulţimi doar cu o apărare îndârjită. Însă au fost prea siguri pe ei, iar asta i-a costat una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria lor ca imperiu.

Predecesorul lui Darius I, Cyrus, cucerise în anul 546 î.Hr., printre alte provincii din Asia Mică, şi Regatul Lydiei (regiune care se află acum în Anatolia), de care depindeau coloniile greceşti din Ionia. Nemulţumirile împotriva perşilor s-au agravat, după ce Darius a instituit tribuţii anuale fixe, în locul contribuţiilor neregulate care funcţionau până atunci. După ce o revoltă a fost înăbuşită, în anul 499 î.Hr., perşii au vrut să pedepsească oraşele-stat (polisuri) Atena şi Eretria, care veniseră în ajutorul ionienilor.

Pe parcursul anului 491 î.Hr., perşii s-au pregătit pentru război, atât din punct de vedere militar, cât şi printr-o ofensivă diplomatică, trimiţând ambasadori în principalele oraşe-stat, cu cerinţa de a li se oferi „pământ şi apă”, gest simbolic atât de cunoscut şi nouă. Atena şi Sparta au refuzat, iar potrivit istoricului Herodot, Sparta i-a şi ucis pe solii lui ­Darius I.

O armată persană s-a pus în mişcare, atât pe apă, cât şi pe uscat, condusă de Datis şi de nepotul lui Darius, Artaphernes. La finalul lunii august, o flotă de aproximativ 600 de nave a ajuns în golful de la Maraton, aflat la numai 42 de kilometri de Atena. Chiar dacă mărimea exactă a armatei persane este o necunoscută, cifrele variind foarte mult - de la sute de mii, cât apreciau în scrierile lor Plutarh şi Pausanias, la zeci de mii - este cert că aceste efective erau cu mult mai mari decât cele ale grecilor.

Aşa încât propunerea lui Miltiades cel Tânăr, de a-i ataca ei pe perşi şi nu de a aştepta în apărare, a fost cu adevărat o surpriză în pregătirile pe care grecii le făceau pentru bătălie. Atenienii ceruseră ajutor Spartei, însă spartanii aveau propriile convingeri de ordin religios, legate de fazele lunii, adică erau nevoiți să aştepte un număr de zile până la luna nouă, astfel că au ajuns pe câmpul de luptă târziu, după încheierea acesteia.

Descrierea lui Herodot, făcută la 50 de ani după bătălie, este următoarea: „După ce atenienii se rânduiră pentru bătălie, s-a dat semnalul. Atenienii porniră în fugă şi se năpustiră asupra barbarilor... Când perşii i-au văzut pe vrăjmaşi atacându-i în fuga mare, s-au pregătit să primească atacul, cumpănind numărul neînsemnat al atenienilor şi atacul la care porniseră aceştia - fără cavalerie şi arcaşi. Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-şi că această sminteală a lor îi va pierde cu siguranţă. Atenienii însă, când se încleştară strâns cu barbarii, se luptară în chip vrednic de pomenit. Bătălia de la Maraton a ţinut mult... După ce perşii au fost puşi pe fugă, atenienii îi urmăriră... până ce, ajungând la mare, cerură să li se pună la îndemână foc şi au atacat chiar corăbiile acelora”.

Flota perşilor a ridicat ancora, cu pierderi mari, estimate la peste șase mii de morţi, în vreme ce atenienii pierduseră foarte puţini oameni.

Legenda alergătorului de la Maraton

Fidipide, sau Pheidippides în greceşte, este numele curierului despre care se spune că ar fi alergat, între locul bătăliei şi Atena, pentru a da vestea cea bună a victoriei, iar apoi ar fi murit de epuizare. Legenda spune că acest curier ar fi fost trimis în Sparta înainte de bătălie, pentru a cere ajutor în vederea luptei, iar după câştigarea acesteia de către atenieni el ar fi spus cuvintele „Bucurie vouă, noi am câştigat”, după ce a parcurs în alergare cei 42 de kilometri dintre Maraton şi Atena. Dacă este sau nu o realitate istorică nu se ştie, însă proba de maraton are în spate o legendă superbă, legată de locul unei celebre bătălii, în care spiritul eroic al atenienilor a dat o grea lovitură temutului imperiu al perşilor.