Călătorie în fosta capitală a lumii

Roma mi se pare unul dintre cele mai aglomerate şi agresive oraşe europene. Autostrăzi enorme o conectează la suburbiile din care se revarsă navetiştii. La invazia aceasta se adaugă şi cea a turiştilor. Numai la metroul roman am văzut angajate care ţipau la călători să se mişte mai repede...

Pe lângă plicticoase sedii de bănci şi corporaţii, Roma este înfrumuseţată de nenumărate biserici, cimitire, fântâni şi alte monumente impresionante. Ştim că oraşul celor şapte coline îşi trage numele de la Romulus, fiul lui Ascanius, dar mai sunt încă vreo cinci surse posibile ale toponimului. Mai interesant este că sub împăratul Augustus, când era capitala lumii, Roma ajunsese la un milion de locuitori - cam cât a adunat Londra în secolul al XIX-lea, când era cel mai mare oraş al lumii. După căderea Imperiului Roman, în secolul al V-lea, populaţia metropolei a scăzut până la 50.000.

În centrul acestui oraş împânzit de filipinezi şi africani se află minusculul stat al Vaticanului. Ca să pătrunzi în interiorul lui, trebuie să te încolonezi la coada nesfârşită ce şerpuieşte la baza zidurilor înalte cât un bloc de 10 etaje. Când în sfârşit ai ajuns, poliţia papală te scanează de sus până jos, după care ţi se permite accesul într-o lume a artelor.

Apartamentele papei

Fostele apartamente papale sunt decorate de cei mai importanţi pictori ai Renaşterii. Pe coridoarele de la parter şi în grădini sunt sumedenie de statui antice. Printre ele, şi cele ale unor nobili daci, dar şi statui de împăraţi romani decapitate. Cum se ştie, romanii erau americanii Antichităţii, adică foarte eficienţi. Aşa se face că atunci când răposa un împărat, retezau capetele tuturor statuilor imperiale şi le înlocuiau cu figura noului împărat. Îmbulzeala e atât de mare, încât pentru a trece dintr-o sală în alta trebuie să lupţi. În interiorul palatului se află şi vestita Capela Sixtină, pictată de Michelangelo. În afară de faptul că picturile de pe tavanul capelei sunt mai mici decât credem noi, după ce le văzusem la televizor, mai uimeşte şi altceva în acest loc. Anume, gardienii, care mişună peste tot în mulţime şi ţipă: silenzio! E bine să aveţi un extraveral la voi...

Alăturată Vaticanului este impozanta Basilică "Sfântul Petru", cu imensa cupolă şi colonada din piaţă înfăptuite tot de Michelangelo. Interiorul este grandios, bogat în picturi şi statui colosale, precum şi în sarcofage de cardinali suspendate pe ziduri, la trei metri înălţime.

Columna lui Traian şi Mussolini

Coborâm apoi spre Forul lui Traian, unde se păstrează ruinele palatelor, templelor şi termelor antice. Printre pietrele măcinate de timp şi peste peisajul pitoresc, cu pini mediteraneeni, se ridică şi Columna lui Traian. Ieşim pe partea cealaltă, în plin neoclasicism, la monumentul lui Vittorio Emanuel al II-lea - un palat alb, înconjurat de coloane. În faţa lui, deasupra pieţei, un car de luptă cu cai focoşi. De aici a ţinut Mussolini un discurs faimos către popor. Şi dacă tot l-am menţionat pe Il Duce, trebuie amintit că fasciştii italieni şi-au dezvoltat propriul stil arhitectonic: o îmbinare între neoclasicism şi funcţionalismul lipsit de decoraţiuni. Cine e curios poate da o fugă până la Palazzo della Farnesina, construit în 1935, actualmente sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Dintre fântâni trebuie văzută Fontana da Trevi, în stil rococo, cu caii şi luptătorii ei tâşnind din apele înspumate şi colorate în roşu la timp de seară. În plus, gelateriile din jur vând o îngheţată fabuloasă.

Dar Roma mai este faimoasă şi pentru statuile ei vorbitoare, cum ar fi Columna lui Marc Aureliu, împăratul filosof. La umbra acestor statui se adună romanii pentru dezbateri sociale şi politice, care adesea se transformă în spectacole de stradă.

Lanţurile Sfântului Petru

Bun, în caz că n-aţi obosit, luaţi-o înapoi, ca să vă fotografiaţi cu romanii îmbrăcaţi în soldaţi romani din faţa Colosseumului, locul unde au fost martirizaţi atâţia creştini. Apoi direcţia San Pietro in Vincoli. Biserica aceasta, ascunsă printre cvartale de locuinţe vechi, adăposteşte două comori: lanţurile cu care a fost ferecat Sfântul Petru şi altarul sculptat de Michelangelo, în centrul căruia tronează minunata statuie a lui Moise.

Fiind dispuse pe coline, multe biserici au în faţă trepte abrupte, folosite adesea de turişti pentru repaos şi pălăvrăgeală. Aşa se întâmplă şi în renumita Piaţă a Spaniei - de fapt o colină zidită cu trepte împodobite cu flori şi culminând cu o biserică. Acum ar cam fi timpul să luaţi dejunul sau cina. Nu face să cedaţi primei rulote cu pakistanezi care vând sendvişuri la 5 euro bucata. Căutaţi o trattorie intimă, deservită chiar de familia proprietarului. Încercaţi spaghetti alla carbonara (cu şuncă, ouă şi brânză), saltimbocca alla romana (cotlet de viţel), gnocchi di semolino alla romana (un soi de găluşte umplute) şi câte şi mai câte. După care daţi o fugă până la Panteon, ca să vedeţi un exemplu de arhitectură romană rotundă. Apoi la mausoleul SantâAngelo, să vedeţi monştrii baroci pictaţi de Rafael Sanzio spre sfârşitul vieţii. Şi vă mai recomand să mergeţi noaptea să vizitaţi catacombele. Aici sunt morminte antice ale creştinilor, evreilor şi păgânilor. Mai mult decât atât, ele au servit şi ca loc de întâlnire şi rugăciune pentru creştinii prigoniţi. Despre ele povesteşte şi scriitorul Henryk Sienkiewicz, în romanul său creştin Quo vadis, cu care a luat Premiul Nobel în 1905.