Cetăţile străvechi care ne-au apărat

Pe vremea când omul nu putea să zboare, când armele sale erau simple şi, cel mai adesea, doar o prelungire a propriului trup, cele mai serioase mijloace de apărare erau cetăţile. Aproape inexpugnabile, uneori cocoţate pe dealuri sau munţi, ofereau posibilitatea apărării rutelor importante, a oraşelor şi a zonelor strategice.

Astăzi majoritatea cetăţilor care au făcut istorie sunt doar nişte ruine, dar pline de poezie, vorbind despre timpuri cu domni şi domniţe, trădări şi eroism, demne de a fi vizitate. Prezentăm în continuare câteva dintre ele.

Cetatea Colţ

Este cetatea care l-a inspirat pe Jules Verne, genialul scriitor francez de cărţi de aventură, cărţi în care nu de puţine ori cele mai noi cuceriri ştiinţifice ale vremii sale se împleteau cu harul autorului de a anticipa evoluţia tehnicii. Cetatea care l-a inspirat în scrierea romanului „Castelul din Carpaţi” se pare că ar fi Cetatea Colţ, aflată pe teritoriul satului Suseni, din judeţul Hunedoara. Această cetate a fost ridicată în secolul al XIV-lea de cneazul Cândea, la intrarea în Defileul Râuşorului. Cetatea, de mici dimensiuni, a fost construită în jurul unui turn pătrat, care mai cuprindea nişte turnuri de apărare, însă dimensiunile nu o făcea aptă pentru a rezista la atacurile unei armate de mari dimensiuni, ea folosind drept loc de refugiu pentru conflicte mici între cneji. Din păcate, starea de degradare a cetăţii este accentuată, mai existând doar resturi din zidurile străvechi.

Cetatea Neamţului

Cum mergi pe şosea, din satul Vânători – Neamţ (localitatea de baştină a Sfintei Teodora de la Sihla) spre mănăstirile Secu, Sihăstria şi Sihla, vezi pe partea dreaptă, puţin mai sus, ruinele Cetăţii Neamţ. Ea se află construită pe stânca Timuş de pe Culmeii Pleşului, la altitudinea de 480 de metri. Străjuia drumul care trecea peste munţi în Transilvania şi a fost construită în vremea lui Petru I (1375-1391).

Cetatea Neamţ a fost un avanpost fortificat important pentru apărarea graniţei de vest a Moldovei şi a trecătorilor Carpaţilor Orientali, apărându-ne în faţa politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Domnitorul Ştefan cel Mare a consolidat cetăţile existente, pentru a rezista presiunilor otomane, el ocupându-se şi de Cetatea Neamţ. Între Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie 1475) şi Bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476), Ştefan a supraînălţat zidurile cetăţii cu 6-7 metri,  a construit creneluri şi ferestre înguste, iar pe latura de nord a construit un zid flancat de patru bastioane, cu ziduri groase şi înălţimi de până la 30 de metri.

Cetatea Neamţ este cea pe care o regăsim în legenda cu episodul în care mama lui Ştefan cel Mare nu l-a lăsat pe acesta, care venea după bătălia de la Valea Albă (1476), să intre în cetate, deşi era epuizat după lupta pierdută, şi l-a trimis să moară pentru ţară.

Cetatea Poenari

Aflată în Cheile Argeşului, lângă localitatea Arefu, în apropiere de lacul de acumulare Vidraru, cetatea Poenari a fost construită de către Vlad Ţepeş, cu rolul de a fi refugiu, punct de observaţie în vârf de munte. Este ridicată la 400 de metri, de unde pot fi admirate priveliştile de pe Valea Argeşului, iar starea ei bună o face să fie vizitată de turişti români şi străini. De această cetate se leagă povestea cu legarea potcoavelor la cai invers, pentru a-i deruta pe urmăritori. În acest caz, se spune că Vlad Ţepeş a scăpat de turcii care erau pe urmele lui folosind acest tertip şi refugiindu-se în Cetatea Poenari.

Cetatea Albă Carolina

O cetate mai tânără, de această dată, de o frumuseţe deosebită, este Cetatea Albă Carolina, din oraşul medieval Alba Iulia. Construirea ei a început în anul 1715 şi s-a finalizat în 1738, rolul ei fiind unul strategic, de apărare a Imperiului habsburgic. Iniţiator a fost mareşalul principe Eugeniu de Savoia, în contextul istoric creat de momentul de final al expansiunii otomane spre Europa de Vest – 1683, când victoria armatelor austro-polone sub zidurile Vienei a reprezentat momentul de creştere a puterii habsburgice. Aceştia  au avansat militar şi politic spre est, eliberând de sub dominaţia turcilor în anul 1687 Ungaria şi în 1688 Transilvania, moment după care trupele imperiale au ocupat principalele cetăţi locale, pe unele reamenajându-le.

Cetatea Rupea

O imagine ca de poveste oferă Cetatea Rupea vizitatorilor ei. Situată la 50 de kilometri de Braşov, este un străvechi vestigiu arheologic, existând dovezi ale aşezărilor omeneşti încă din paleolitic şi neoliticul timpuriu (5.500 – 3.500 î.Hr.). Atestarea sa documentară datează din anul 1324, când saşii răsculaţi împotriva regelui Carol Robert al Ungariei s-au refugiat în cetatea denumită atunci Castrum Kuholm, numele venind de la roca de bazalt, din care era făcută cetatea. Cetatea Rupea se află pe Dealul Cohalmului, dominând de sus oraşul, a fost construitǎ şi extinsǎ în secolele al XIV-lea– al XVII-lea, ca cetate şi refugiu pentru satele din împrejurimi. O epidemie de ciumă izbucnită în 1716 a făcut din cetate loc de adăpost pentru oamenii din zonă. Viaţa cetăţii a durat până în anul 1790, când a fost abandonată. Secole de-a rândul s-a tot degradat, ba chiar autorităţile comuniste doreau să o distrugă complet, pentru a folosi bazaltul din care era făcută. S-a reuşit restaurarea ei abia în anul 2013, de atunci fiind un obiectiv important de vizitat pentru iubitorii de istorie.

Lista cetăţilor este numeroasă, am dorit numai să deschidem gustul cititorilor pentru o posibilă îmbogăţire a concediilor, adăugând şi puţină istorie şi legendă distracţiei.

Pentru copii mai ales poate fi fascinant şi educativ să atingă ziduri străvechi, de care se leagă momente importante din devenirea neamului lor.