La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Din istoria maşinii de cusut
Trecerea de la micile ateliere la fabrici, de la confecţionarea de haine pentru membrii casei la onorarea comenzilor la nivel industrial, i‑a provocat pe oameni - chiar pe simpli meşteşugari, nu doar pe ingineri, după cum vom vedea -, să‑şi pună mintea la contribuţie şi să ajungă la realizarea unei maşini de cusut care să facă treaba a zeci de muncitoare.
Istoria maşinii de cusut începe cu anul 1755, când Charles Fredrick Wiesenthal, un inginer german care lucra în Anglia, a obţinut patentul pentru primul dispozitiv mecanic cu ajutorul căruia se putea coase. Acest dispozitiv consta dintr‑un ac, ascuţit pe ambele părţi, având la vârf ochiul pentru introducerea aţei. Însă cel care este considerat adevăratul inventator al maşinii de cusut este englezul Thomas Saint, care în anul 1790 a realizat schiţa unei maşini de cusut complexe, ale cărei caracteristici tehnice sunt întâlnite şi astăzi. Există bănuiala că Thomas Saint avea un model funcţional al maşinii, însă nu există dovezi în acest sens.
Preocuparea pentru realizarea unei maşini de cusut accesibilă şi uşor de utilizat pentru un singur om era destul de răspândită, la începutul anilor 1800, mulţi încercând să atingă această performanţă. În 1804, englezii Stone şi James Henderson au construit propria maşină de cusut, iar scoţianul John Duncan a reuşit să facă o maşină pentru brodat. Un croitor austriac, Josef Madersperger, a lucrat la realizarea propriei maşini de cusut, în anul 1807, pe care a finalizat‑o în anul 1814.
Un alt croitor, de această dată francez, Barthélemy Thimonnier, a conceput, în anul 1829, un model de maşină de cusut ce avea să devină prima cu care a fost dotată o companie pentru producţia de îmbrăcăminte, trecându‑se astfel foarte repede la un nivel mai apropiat de cel industrial decât de utilizatorul solitar. Maşina de cusut a lui Barthélemy Thimonnier folosea cusătura tip lanţ, ca şi maşina lui Saint. Schiţele necesare obţinerii brevetului maşinii au fost realizate de inginerul minier Auguste Ferrand, cu care Thimonnier a făcut contract, iar pe 17 iulie 1830 sărbătoreau brevetul. Fabrica a mers bine o vreme, iar printre comenzi se număra chiar și realizarea de uniforme pentru armata franceză. Fabrica a fost, însă, distrusă în urma unui incendiu, fiind bănuiţi chiar angajaţii acesteia de producerea dezastrului, pe motiv că și‑ar fi simţit locurile de muncă ameninţate de productivitatea maşinăriilor.
Americanii nu puteau rămâne în afara acestei adevărate competiţii pentru realizarea maşinilor de cusut, menite să crească productivitatea muncii, astfel că, în anul 1832, Walter Hunt a creat o maşină de cusut, dar pentru care şi‑a pierdut interesul înainte de a obţine un brevet. Astfel, prima maşină de cusut din America a fost cea brevetată de John Greenough, în anul 1842. Desigur, această trecere în revistă este una orientativă, căci de‑a lungul timpului au avut loc tot felul de inovaţii şi modificări ale mecanismelor, prea amănunţite tehnic pentru a fi prezentate aici. Nici istoria maşinilor de cusut nu este ocolită de disputele cu privire la paternitatea unor invenţii, în acest domeniu fiind John Fisher, care a construit, în 1844, un model de maşină de cusut, lansată după numai câţiva ani, în 1851, și brevetată de celebrul Isaac Merritt Singer. Se pare că o greşeală în privinţa depunerii documentaţiei necesare obţinerii brevetului l‑a privat pe John Fisher de notorietatea de care astăzi se bucură Singer. Însă am fi nedrepţi faţă de Isaac Singer dacă am considera că doar hazardul sau o bună cunoaştere a procedurilor l‑au adus în postura de cel mai cunoscut fabricant de maşini de cusut. Industriaşul american Issac Singer (1811‑1875) a adus şi îmbunătăţiri maşinii de cusut şi a fondat compania Singer Sewing Machine Company, prin care celebra lui maşină, ale cărei „fiice” sau „nepoate” pot fi încă găsite prin casele bătrâneşti, a ajuns să fie la îndemâna marelui public.