Hanul cu Tei, un reper în vechiul Bucureşti

Printre cele câteva hanuri ale vechiului Bucureşti se număra şi Hanul cu Tei, un loc foarte pitoresc şi care şi-a păstrat, din fericire, intact aspectul. Acest han leagă două străzi, şi ele celebre, Blănari şi Lipscani, fiind practic un culoar de trecere, având pe laturi magazine cu obiecte de artă şi la etaj săli de expoziţie.

Hanul cu Tei a fost construit în anul 1833 de către Anastasie Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici, negustori ai vremii care aveau prăvălii acolo. Hanul mai era cunoscut şi sub numele „Hanul de pe uliţa cea mare a marchitanilor“.

Hanul a fost construit în formă dreptunghiulară, având 14 prăvălii la est şi 14 la vest, două intrări, de pe cele două străzi (pe atunci strada Lipscani se numea Marchitani). Locul este practic un fel de uliţă, pe care puteau intra căruţele cu mărfuri pentru aprovizionarea magazinelor, iar la etaj se puteau caza drumeţii osteniţi. În 1838, doi bancheri - Leon Munoach şi George San Marin - au preluat hanul de la Ştefan Popovici, şi un alt bancher al vremii, Ştefan Kirilof, şi-a făcut acolo sediu.

Marele incendiu din 1847, care a devastat o mare parte a vechiului Bucureşti, a lăsat neatins Hanul cu Tei, el ajungând până la noi cu înfăţişarea de la început, dar aceasta şi graţie unei renovări excelente din anii 1970, executată de arhitectul Constantin Joja, care a reuşit să reconstituie corespunzător faţadele şi curtea, a folosit pavajul din dale de piatră şi obloane grele la ferestre, cum erau în vremurile când hanul era unul proaspăt.