Umăr la umăr prin istoria cărții și a filmului

Oamenii junglei, reali sau imaginari, au fascinat mereu. Copii pierduți în sălbăticie au existat în realitate, iar scriitorii nu puteau rata să folosească acest subiect atât de ofertant, transformând dramele - care în realitate înseamnă oameni... care nu ajung niciodată adevărați oameni, fiind în primii ani de viață în compania fiarelor - în povești de succes. Iată două dintre ele, poveștile lui Tarzan și Mowgli, împreună cu creatorii lor, față în față.

În 1894, scriitorul britanic Joseph Rudyard Kipling a publicat „Cartea junglei”, o culegere de povestiri care apăruseră în reviste. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907 a fost și un poet remarcabil, primind în 1934 Premiul Gothenburg pentru Poezie și titlul de poet laureat, refuzat de scriitor. Cea mai cunoscută parte din cartea de povestiri este despre aventurile în jungla indiană ale unui așa-numit „pui de om” abandonat și crescut de o haită de lupi. Aceste povestiri de succes, care în zilele noastre sunt atât de îndrăgite de generații întregi datorită unui desen animat făcut în anul 1967 de compania Disney, a avut și rol educativ pentru micii cercetași. Întemeietorul mișcării cercetașilor, Robert Baden Powell, i-a cerut lui Kipling permisiunea de a folosi povestirile lui într-un scop, după cum am spune astăzi, motiva­țional, permisiune pe care a primit-o. Povestirile din „Cartea junglei” au fost rodul experienței începutului de viață a lui Kipling, care s-a născut în India, la Bombay. Însă copilăria și-a petrecut-o în Anglia, crescut în condiții modeste, lucru ce i-a influențat scrierile. Mai târziu, după ce a lucrat ca intern la United Services College, Kipling s-a întors în India și a lucrat ca redactor la un ziar local, iar debutul ca scriitor a fost consemnat în 1883.

În anul 1937, Studiourile Disney au început crearea unei serii de filme, 19 la număr, printre care și „Cartea junglei”, lansat în 1967. Filmul este creația lui Wolfgang Reitherman (1909-1985), unul dintre cei mai importanți animatori ai studioului. Filmul conține și un număr de melodii clasice, inclusiv „The Bare Necessities” și „I Wan’na Be Like You”. Cele mai multe dintre piese au fost scrise de Richard M. Sherman și Robert B. Sherman. Filmul a fost ultimul din seria de 19, iar marele Walt Disney a murit chiar în timpul producției sale. Filmul a încasat peste 73 milioane de dolari în Statele Unite, și asta doar la prima sa lansare.

Probabil nu există băiat care, după ce a văzut filmul „Tarzan, omul junglei”, să nu-și dorească să fie asemenea puternicului și carismaticului personaj. Romanul „Tarzan of the Apes” a fost scris de Edgar Rice Burroughs, apărând în anul 1914. După succesul imens al personajului au apărut cu Tarzan nu mai puțin de 25 de continuări, 3 cărți ­autorizate scrise de alți autori și multe alte lucrări neauto­rizate. Edgar Rice ­Burroughs (1875-1950) a fost un scriitor american care a abor­dat mai multe genuri, însă a devenit cunoscut pretutindeni datorită eroului junglei, Tarzan.

Tarzan, asemeni lui Mowgli din „Cartea junglei”, a fost crescut în junglă, însă la un moment dat ajunge să trăiască expe­riențe din zona civilizației, pe care o respinge, pentru a se reîntoarce în sălbăticia lui superbă din junglă, prezentată idilic de scriitor.

Burroughs s-a născut în Chicago, Illinois, iar tatăl său, ­George Tyler Burroughs, era veteran al Războiului Civil. A urmat câteva școli, inclusiv Academia Militară din Michigan, și chiar o carieră militară, fiind încorporat în Cavaleria a 7-a în Arizona (1896-1897) și Forțele de Rezervă din Illinois (1918-1919). După revenirea în viața civilă, E.R. Burroughs a fost proprietarul unui magazin în Pocatello, din statul Idaho, iar în 1900 s-a căsătorit. Înainte de Tarzan, viața lui Burroughs a înregistrat multiple eșecuri, însă cotitura spre succes a fost legată de publicarea unor scrieri în reviste de ficțiune.

Prima sa scriere comercială a fost „Under the Moons of Mars” („Sub lunile lui Marte”), publicată în serial în 1912 și care introducea eroul invincibil John Carter, care a apărut într-un număr de 11 volume în seria „Marte”.

Burroughs a creat în total 68 de titluri, toate făcând parte din serii populare. Titlul de refe­rință al lui Burroughs, „Tarzan”, a apărut în 1912, fiind urmat de încă 24 de aventuri ale lui Tarzan. În 1913, scriitorul a fondat propria sa editură, Edgar Rice Burroughs Inc., iar în 1934 Burroughs-Tarzan Enterprises și Burroughs-Tarzan Pictures. Între anii 1912 și 1933, Burroughs a mai scris și alte romane, printre care „The Cave Girl” („Fata cavernelor”), „The War Chief” („Căpetenia”, 1927) și „Apache Devil” („Diavolul apaș”, 1933), în care își exprimă simpatia față de nativii americani, și „Beyond the Farthest Star” („Dincolo de cea mai îndepărtată stea”, 1964), un roman science fiction având ca subiect duritatea războiului. În 1933, Edgar Rice Burroughs a fost ales primar în California Beach. S-a recăsătorit în 1935 cu Florence Dearholt, de care a divorțat în 1942. Viața aventuroasă, din spiritul căreia, probabil, i-a „împrumutat” și lui Tarzan, a continuat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost corespondent de război, la vârsta de 66 de ani.

Tarzan românul

Pentru noi, cel mai îndrăgit Tarzan din toate versiunile este cel jucat de Johnny Weissmüller, născut cu numele Peter Johann Weissmüller, la Timi­șoara. Aspectul său atletic, datorat sportului, și carisma sa l-au făcut pe Weissmüller un Tarzan credibil și de neuitat. Părinții lui erau șvabi bănățeni, care au emigrat în SUA. Micul Johnny era cam bolnăvicios, așa că un medic le-a recomandat părinților să îl dea la înot. Așa a început povestea de sportiv a lui „Tarzan”, cel care în film ­înota mai repede decât crocodilii. Weissmüller a ajuns de cinci ori campion olimpic la înot, a fost deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 naționale pentru SUA, a deținut recordurile la stilul liber la toate probele de 100 de yarzi la jumătate de milă și a fost primul sportiv care a înotat 100 m sub un minut.

Există și o legendă, cum că în timpul revoluției cubaneze, pe când Johny Weissmüller juca golf cu niște prieteni în această țară, au apărut revoluționari înarmați și soarta grupului de americani ar fi fost în mare pericol dacă „Tarzan” nu ar fi scos celebrul său strigăt din film, pentru care revo­luționarii i-au lăsat liberi. Dorința i-a fost ca la înmormântarea sa coșciugul să fie coborât în groapă pe fondul sonor al strigătului care i-a făcut pe Tarzan și pe Weissmüller celebri și nemuritori.