În perioada 15 noiembrie ‑ 28 decembrie, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și alte instituții din județ, organizează Concursul național de
În perioada 15 noiembrie ‑ 28 decembrie, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și alte instituții din județ, organizează Concursul național de
În perioada 15 noiembrie - 21 decembrie, se desfășoară la Suceava o serie de activități în cadrul programului național „Olimpiadele faptelor bune”, program de voluntariat și responsabilitate socială,
Continuă activitățile în Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă Biblia călătoare și sfințitoare, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, astăzi, 5 octombrie 2021, moment în care este sărbătorită Ziua Mondială a Educației, la Seminarul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, vineri, 1 octombrie 2021, începând cu ora 15:00, la Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” din
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Pastorală, fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, susțin în aceste zile examenul de capacitate preoțească, sesiunea de toamnă,
În urma apariției unor informații în spațiul public privind starea de sănătate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și R
Fotografii: Pr. Ștefan Mihalcea / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Asolvenții Facultăților de Teologie Ortodoxă, Secția Pastorală, și fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,
La Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit astăzi, 18
Părintele protosinghel David Oprea, coordonator al cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și pentru o foarte lungă perioadă de timp slujitor al Catedralei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Cultural al Centrului Eparhial Suceava organizează joi, 23 septembrie 2021, Simpozionul Internațional „
Duminică dimineața, după 7 zile petrecute pe litoralul românesc, cei peste 100 de copii beneficiari ai proiectului caritabil „Pentru prima dată la mare” – ediția I, au ajuns acasă. Lacrimi de bucurie
În tradiția Bisericii, toaca a avut un rol bine delimitat, și anume acela de a-i chema pe creștini la rugăciune. Valoarea acestui instrument este evidențiată și de Alexandru Vlahuță care, ascultând toaca
În zilele de 28 august și 4 septembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sectorul Medical și de Asistență al Centrului Eparhial Suceava, în
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților, în parteneriat cu Ministerul Culturii și cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, a organizat Simpozionul Moștenirea rareşiană, prilejuit de împlinirea a 475 de ani
În semn de înaltă preţuire pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute, pentru devotamentul, dragostea, înţelegerea şi talentul care a dat dovadă în promovarea artei cinematografice, a valorilor
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava, a organizat în lunile iulie‑august ale acestui an Campionatul de fotbal (ediția I - 2021) destinat tinerilor din
Astăzi, 25 august 2021, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a acordat distincția de vrednicie Ordinul Mușatinilor domnului Alexandru Tudor, fost arbitru FIFA, și domnului Ciprian A
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopull Sucevei și Rădăuților, Sectorul Cultural, împreună cu Sectorul Social-Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, organizează un turneu
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele social‑filantropic și cultural, în colaborare cu cele cinci protopopiate ale eparhiei, au lansat proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare” -
În Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat concursul „Cel mai îngrijit cimitir”, informează Biroul de presă al arhiepiscopiei. „Întrucât