Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Au început conferințele preoțești din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
În perioada 9-14 decembrie 2021, în cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se desfășoară conferințe preoțești pastoral-misionare. Din cauza contextului pandemic actual și pentru a preveni infectarea cu noul virus, întâlnirile cu personalul clerical al eparhiei au loc în mediul online.
Seria evenimentelor a debutat ieri, 9 decembrie 2021, cu întâlnirile la care au participat preoții din cadrul Protopopiatului Suceava I și Câmpulung Moldovenesc, urmând ca prelegeri să se desfășoare în zilele următoare și în celelalte trei protopopiate ale eparhiei (Suceava II, Rădăuți și Fălticeni).
În cadrul conferințelor prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava s-au reunit reprezentanții sectoarelor de resort ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, slujitorii Sfintelor Altare fiind prezenți la eveniment prin intermediul unei platforme online.
Tema întâlnirilor clericale a fost dată de specificul anului 2021 în Patriarhia Română: „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
După rostirea rugăciunii a urmat apelul nominal și cuvântul de deschidere al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Conferința din cadrul Protopopiatului Suceava I a debutat cu prezentarea referatului intitulat „Declararea Anului 2021 în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, de către părintele Ionuț Agapi, de la Parohia Dumbrăveni II. Lucrarea și-a propus să surprindă aspectele unei realități istorice și sociale marcante pentru populația României - fenomenul migrației și, implicit, al apariției comunităților de români din afara granițelor țării, mai mult sau mai puțin ancorate în seva tradiției etnice românești. Totodată, au fost evidențiate și câteva aspecte legate de preocuparea Bisericii-Mamă în încercarea de a resuscita viața morală și religioasă a celor din diaspora, ca elemente fundamentale ale relației lor cu Dumnezeu în pământ străin.
Părintele Silvestru Țurcă de la Parohia Mitocul Dragomirnei II, profesor în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” Suceava, a susținut lucrarea „Anul comemorativ al celor adormiți întru Domnul; Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. În cadrul prezentării au fost subliniate aspecte legate de importanța rugăciunii pentru cei adormiți, precum și despre cultul morților, care constituie o adevărată pedagogie creștină a dragostei, a atașamentului și respectului dintre membrii aceleiași familii, a copiilor față de părinții și frații lor răposați și invers, precum și dintre membrii Bisericii, marea familie creștină. A fost subliniat și faptul că este necesară împlinirea îndatoririlor care le revin creștinilor fața de memoria celor adormiți întru Domnul și arătarea dragostei și recunoștinței pentru cei plecați din familiile fiecăruia, luând parte la slujbele consacrate lor.
Cea de a doua conferință din cadrul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc a debutat cu lucrarea părintelui Benone Greșanu, coslujitor la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc și secretar al protopopiatului. În cadrul prezentării „Pastorația românilor din diaspora” au fost evidențiate aspecte legate de istoria, activitatea misionară, organizarea canonică și pastorală a comunităților de credincioși ortodocși români din vecinătatea granițelor țării. Totodată, au fost aduse în atenție efectele migrației românești în străinătate și au fost prezentate câteva exemple de proiecte pastoral-misionare transfrontaliere
Părintele Vasile Gavra, parohul Bisericii „Înălțarea Domnului” din comuna Vama, a susținut referatul „Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, punând accentul pe particularitățile bucovinene ale acestei teme.
La sfârșitul fiecărei conferințe au fost prezentate propuneri, sugestii și solicitări ale sectoarelor de resort din cadrul Centrului Eparhial Suceava privitoare la activitatea parohiilor.
Sectorul Administrativ-Bisericesc a solicitat, printre altele, întocmirea corespunzătoare și respectarea calendarului și a etapelor pentru alegerile de membri ai organismelor deliberative și executive la parohiile din Biserica Ortodoxă Română pentru perioada 2022-2026. În contextul realizării recensământului populației care va avea loc în anul 2022, parohiilor le-a fost recomandată întocmirea unui raport propriu care să conțină informațiile necesare centralizării datelor în cadrul Centrului Eparhial.
Sectorul Educațional-Teologic (Învățământ) a anunțat că va solicita sprijinul preoților parohi pentru a promova cele două specializări noi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” Suceava, precum și specializarea Teologie Pastorală. Alături de alte aspecte legate de activitățile desfășurate de sectorul de resort, a fost prezentat și faptul că noul Centru de Formare Continuă și Specializare își propune să formeze personalul clerical și neclerical din eparhie. În ceea ce privește Ora de religie, sectorul dorește să lanseze o platformă digitală dedicată în mod deosebit profesorilor de religie, dar și tuturor celor implicați în câmpul educației, prin intermediul căreia să fie oferite cât mai multe resurse utile care să fie folosite în lucrul cu elevii.
Sectorul Cultural a adus la cunoștință necesitatea informării Centrului Eparhial cu privire la activitățile culturale pentru anul 2022 în vederea alcătuirii unui calendar. A fost încurajată scoaterea la lumină a unor personalități locale din fiecare parohie, personalități ce s-au remarcat printr-o viață aleasă din punct de vedere cultural, spiritual, misionar, social-filantropic, și alcătuirea unor broșuri cu viețile preoților înaintași, precum și activitatea acestora.
Din partea Sectorului Comunicare, Media și Relații Publice s-a recomandat, printre altele, ca interviurile și solicitările din partea reprezentanților mass-media pentru reportaje sau documentare să fie direcționate către Cabinetul Centrului Eparhial sau către Biroul de Comunicare. A fost recomandată decența și responsabilitatea în postările de pe paginile personale ale platformelor de socializare, inclusiv pozițiile față de anumite problematici actuale. Acestea vor trebui exprimate în conformitate cu hotărârile luate de către Consiliul Permanenței sau asumate de către Chiriarh, pentru a nu induce credincioșii și opinia publică în eroare cu diversele puncte de vedere. Departamentul Media al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a solicitat anunțarea în timp util a evenimentelor desfășurate în eparhie, pentru o judicioasă programare a echipei în vederea realizării și promovării activităților, la adresa media@arhiepiscopiasucevei.ro.
În continuare, reprezentantul Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină a evidențiat importanța intensificării lucrării pastorale și misionare în contextul actual. A fost încurajată pregătirea predicii preotului, precum și îngrijirea bisericii, locuinței și cimitirului.
Sectorul Social-Filantropic a încurajat participarea și în noul an a credincioșilor parohiilor în campania de donare de sânge. A fost prezentat programul socio-medical Caravane medicale, iar parohiile private de servicii medicale au fost invitate să se alăture proiectului. A fost anunțată deschiderea sectorului pentru oferirea de suport tehnic și logistic în organizarea de cursuri și sesiuni de lucru pentru prim ajutor, salvarea de la înec, siguranța la incendiu/cutremur, asistență medicală primară, precum și sesiuni de lucru privind educația medicală și medicina preventivă. A fost încurajată organizarea unor campanii de recoltare și amenajarea unui centru de colectare privind valorificarea speciilor vegetale pentru a fi materii prime în manufacturarea produselor tradiționale și montane. Mai mult, au fost prezentate activitățile desfășurate de Fundația „Anastasie Crimca” și de Serviciul de Îngrijiri la Domiciliu (SID), de ale căror servicii pot beneficia parohiile protopopiatelor eparhiei.
Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru viață a invitat parohiile să se alăture centrelor de tineret Ecclesia în Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților prin identificarea tinerilor care frecventează programul liturgic al parohiei și care se arată dornici de a se implica concret în activități de voluntariat, în organizarea unor cercuri de studiu biblic și sesiuni catehetice, tabere și alte acțiuni social-caritabile, desfășurate în cadrul proiectelor viitoare ale eparhiei.
Sectorul Economic-Financiar i-a îndemnat pe conducătorii noilor unități de cult înființate, mănăstiri și schituri, să țină evidențe contabile și să realizeze un inventar al bunurilor primite, iar comercializarea obiectelor de cult la pangare să fie făcută conform hotărârilor Permanenței Consiliului Eparhial și comunicate prin circulare. S-a subliniat și faptul că începerea și finalizarea lucrărilor de investiții se realizează doar cu binecuvântarea chiriarhului și aprobarea sectorului de resort al Arhiepiscopiei, evidențiindu-se faptul că activitatea economică reprezintă suport și sprijin pentru întreaga activitate a Bisericii.
Din partea Sectorului Proiecte și Construcții și Bisericești a fost solicitată respectarea circularei prin care parohiile și mănăstirile eparhiei, care au lucrări de construcții în derulare, de orice tip, trebuie să obțină binecuvântarea chiriarhială pentru realizarea sau continuarea lucrărilor respective.
În continuare, Serviciul Intern de Prevenire și Protecție a subliniat importanța desfășurării activităților religioase în condiții de siguranță, mai ales în perioada sezonului rece.
Sectorul Patrimoniu a reiterat importanța respectării legislației privind protejarea patrimoniului cultural. Totodată, li s-a solicitat preoților din parohiile cu monumente arhitecturale să redacteze istoricul edificiului eclesiastic respectiv.
Nu în ultimul rând, Sectorul Juridic al FBORB a anunțat faptul că se vor organiza întâlniri online cu unitățile de cult în vederea analizării și stabilirii modului de rezolvare a problemelor juridice ale acestora.
Sesiunea de întrebări din cadrul întâlnirii s-a încheiat cu sfaturile Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic cu privire la misiunea pastoral-misionară pe care trebuie să o împlinească fiecare slujitor al Sfântului Altar.