În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), la catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au săvârşit Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru ctitorii
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), la catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au săvârşit Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru ctitorii
În ziua sărbătorii „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, sâmbătă, 7 ianuarie, chiriarhii eparhiilor din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au slujit la biserici unde a fost serbat hramul sau în
Mai multe biserici şi mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi-au sărbătorit miercuri, 20 iulie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Ierarhi, preoţi şi
Biserica pusă sub ocrotirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău și a Sfinților Martiri Brâncoveni, cunoscută sub numele „Catedrala Copiilor”, din centrul municipiului Buzău, a îmbrăcat duminică, 11
Schitul buzoian „Sfântul Ilie"-Săseni şi-a sărbătorit luni, 20 iulie, hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit noul Altar de vară al
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Mănăstirea Sihastru din județul Vrancea și-a serbat hramul principal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul
La Buzău, s-a desfășurat în zilele trecute convocarea anuală a preoților militari din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre. Evenimentul a debutat, marți, 26 mai, cu oficierea unei slujbe de Te Deum, &i
Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la întemeierea Eparhiei Dunării de Jos şi al sărbătorilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a târnosit ieri, 27
Primul volum al lucrării „Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare”, intitulat „Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent”, a fost lansat vineri, 4 aprilie, în Aula Academiei Române. La prezentarea şi lansarea lucrării realizate de Patriarhia Română în colaborare cu Academia Română, desfăşurate în cadrul evenimentelor festive dedicate Zilei Academiei Române, au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, membrii conducerii Academiei, academicieni, istorici, oameni de cultură.
Biserica Parohiei „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din Buzău, cunoscută şi sub numele de Biserica Eroilor, a îmbrăcat duminică, 12 ianuarie, haine de sărbătoare. Credincioşii parohiei au fost
Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit luni, 9 decembrie, Casa arhierească „Episcopul Chesarie“ din Buzău. La slujba de sfinţire şi la inaugurarea noului
Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat duminică, 20 octombrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Trotuşanu, judeţul Vrancea, unde a târnosit noua biserică
După alegerea ca nou Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul ne-a mărturisit câteva gânduri de bucurie, de recunoştinţă la acest moment binecuvântat, ex
Ieri, 11 noiembrie, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a târnosit biserica cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" şi "Sfânta
Duminică, 11 noiembrie, biserica Spitalului de Psihiatrie "Voila" din Câmpina, judeţul Prahova, pusă sub ocrotirea Sfântului Pantelimon şi a Sfintei Muceniţe Filofteia, va fi înveşmântată în Harul Sfântului
De sărbătoarea Duminicii Tuturor Sfinţilor, Mănăstirea Antim din Bucureşti şi-a serbat hramul principal şi, cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit
Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost prăznuită ieri la Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de
Biserica "Sfântul Grigorie Palama" a fost ieri neîncăpătoare, pentru că foarte mulţi credincioşi au venit să se roage sfântului isihast. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a
În ziua de 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă a fost prăznuit Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, ocrotitorul României. Întrucât Catedrala Mântuirii Neamului are unul dintre hramuri pe Sfântul Apostol
Numeroşi credincioşi din Bucureşti şi din împrejurimi au venit să-i cinstească ieri, de ziua lor, la Biserica Zlătari din Bucureşti, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pe Fecioara Iustina. Mii de pelerini s-au închinat la cinstita mână a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, care se află aici într-o frumoasă raclă. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Aniversarea a fost marcată de mulţumire lui Dumnezeu săvârşită în Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh


