Estimări privind COVID-19
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, dr. Beatrice Mahler, estimează că valul 4 al pandemiei nu va fi mai blând decât cele anterioare, iar în octombrie se așteaptă la
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, dr. Beatrice Mahler, estimează că valul 4 al pandemiei nu va fi mai blând decât cele anterioare, iar în octombrie se așteaptă la
Guvernul de la Roma a aprobat joi una dintre cele mai stricte măsuri anti-COVID-19 din lume, impunând obligativitatea, începând din 15 octombrie, ca toți angajaţii, din mediul privat și de la stat, să aibă
Părinții confirmați cu COVID-19 pot fi tratați în secțiile de pediatrie unde sunt internați și copiii lor, conform noilor reglementări anunțate de Ministerul Sănătății. Dacă evoluția copilului este
Un nou an școlar a început ieri, cu prezenţă fizică la cursuri în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România, dar și cu măsuri de protecţie sanitară, în contextul creşterii numărului
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a inițiat programe speciale de kinetoterapie pentru recuperarea pulmonară a pacienților care au trecut prin COVID-19. Ziua
Cum asigurăm un climat emoțional optim în școală în această perioadă dificilă? Școala reprezintă, prin excelență, instituția care se ocupă de dezvoltarea intelectuală a elevilor, însă, pentru a-și atin
Persoanele infectate cu varianta Delta a noului coronavirus au un risc dublu de spitalizare în comparație cu cei infectaţi cu varianta Alfa, potrivit unui studiu din Marea Britanie prezentat în revista „The Lancet
După mai bine de un an de la apariția primelor cazuri de COVID-19 există încă numeroase necunoscute legate de modul în care infecția cu noul coronavirus ne poate afecta organismul, manifestările sale fiind
Ordinul comun privind modul de funcţionare al creşelor, şcolilor şi instituţiilor de învăţământ superior, în limitele autonomiei universitare, a fost făcut public ieri într-o conferinţă de presă
Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern de luni, că a fost adoptată ordonanţa care prevede acordarea de tichete de masă pentru persoanele care se imunizează
Răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne puternic chiar și după șase luni de la administrarea celei de-a doua doze. De asemenea, eficiența vaccinului se menține la un nivel ridicat, deși
Pentru persoanele care au trecut printr-un transplant sau sunt pe lista de așteptare pentru o astfel de intervenție, vaccinarea reprezintă singura modalitate de a reduce semnificativ riscul de deces în caz de
În aproximativ o lună vom atinge vârful valului patru al pandemiei, iar cel mai rău scenariu pe care autorităţile îl iau în calcul este de 4.000 de pacienţi spitalizaţi. În funcţie de evoluţie, vor fi
Din totalul de 25.539 de clădiri în care se desfăşoară cursuri şcolare, peste 17.500 nu au autorizaţie de funcţionare pentru incendiu. De asemenea, în 574 de unităţi nu este asigurată încălzirea, iar 10% di
Ordinul de ministru care va reglementa modul de funcţionare al şcolilor va fi semnat în primele zile ale lunii septembrie în condiţiile în care anul şcolar 2021/2022 va începe la data de 13 septembrie. Ministrul
Infecția cu varianta Delta a noului coronavirus poate fi ușor confundată cu o alergie sau cu o răceală obișnuită, deoarece poate provoca simptome mult mai ușoare și foarte diferite de cele care apar în cazul in
Utilizarea măştilor şi vaccinarea sunt două măsuri care şi-au dovedit eficienţa în combaterea şi prevenirea infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 în unităţile de învăţământ, în timp ce panourile de plexigl
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat Chinei permisiunea de a efectua o nouă anchetă pe teritoriul statului asiatic cu scopul de a afla originea virusului care produce boala COVID-19. Beijingul a
Anul şcolar 2020-2021 a fost greu, atipic, exigent pentru noi, deopotrivă profesori şi elevi, dar mai ales pentru clasele terminale (a VIII-a şi a XII-a), elevii sperând permanent la normalitate, acel ambient
Începând de astăzi, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al
Comitetul de coordonare a vaccinării (CNCAV) a prezentat pe pagina sa de Facebook situațiile în care nu se recomandă vaccinarea împotriva COVID‑19. Astfel, contraindicația valabilă pentru toate cele 4 vaccinuri