Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, urmând ca pentru acest serviciu medicii de familie să primească 105 lei pentru un
Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, urmând ca pentru acest serviciu medicii de familie să primească 105 lei pentru un
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău împreună cu Asociaţia „Treime de Arhierei” din aceeaşi localitate au organizat vineri, 16 octombrie, o dezbatere pe teme medicale despre rolul igienei sanitare şi
Ca urmare a faptului că incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3 la mia de locuitori, în Bucureşti au intrat ieri în vigoare măsuri care privesc activitatea
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie, duminică, 18 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
2020 este anul pe care istoria îl va reține ca pe unul al marilor încercări și al marilor drame. Confruntată cu o pandemie pe care n-a anticipat-o și pe care nu știe cum s-o gestioneze, lumea întreagă s-a
În aceste luni, pandemia de Covid a dat peste cap multe dintre reperele noastre, și asta într-un timp extrem de scurt. Această pandemie a venit într-un context nefericit în care omul modern, lipsit în general de
Riscăm să trăim mai puțin din cauza pandemiei de COVID-19, este concluzia unui studiu publicat în revista științifică PLOS ONE și preluat de Science. Speranța de viață este posibil să scadă, dacă
Inițiată în luna martie 2020 pentru a sprijini persoanele vârstnice afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19, campania „Bunicii noștri”, desfășurată de Arhiepiscopia Sibiului, prin
Efortul de a rămâne permanent alături de semeni capătă, mai ales la vreme de pandemie, o dimensiune jertfelnică, pe care Biserica și slujitorii ei o înnobilează cu fiecare act filantropic. Parohia Florești,
Sistemul educațional trece prin schimbări radicale în toată lumea, cu o creștere semnificativă a e‑learningului, învățarea de la distanță prin intermediul platformelor digitale. La nivel global, peste 1,2
Nouă din zece pacienți vindecați de COVID-19 s-au confruntat ulterior cu efecte secundare, precum oboseala, simptome psihologice, dar și pierderea mirosului și a gustului, arată un studiu preliminar realizat în Co
În contextul în care tendința de creștere a numărului de infectări cu noul coronavirus este evidentă, guvernanții cer comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, centrul de perfecționare pentru preoții din eparhiile Mitropoliei Ardealului, au loc în această perioadă cursuri pentru obținerea
Condițiile impuse de pandemia actuală nu i-au împiedicat pe voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași să-și continue proiectele de suflet. Astfel, puși pe fapte mari, aceștia au încheiat un
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a demarat un nou
Se apropie sezonul gripei, care anul acesta se va suprapune cu pandemia provocată de noul coronavirus. Gripa și orice infecție respiratorie scad capacitatea de apărare a organismului și astfel apare riscul unei a
Speranța unui remediu împotriva COVID-19 ar putea veni de la o substanță naturală cu efecte antioxidante care se găsește în câteva legume și fructe obișnuite și care ar avea capacitatea de a anihila noul
În contextul pandemiei de COVID-19, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin Asociația
Într-o măsură mai mică sau mai mare, pandemia ne-a dat peste cap ritmul obișnuit al vieții atât nouă, adulților, cât și copiilor. Școala s-a desfășurat on-line, activitățile cu grupul și familia s-au
De la începutul lunii august, la nivel mondial s-a vorbit tot mai mult despre necesitatea reluării vieții școlare obișnuite, chiar și în condiții de pandemie. Experiența din prima jumătate a anului,
Copiii pot fi purtători ai noului coronavirus chiar dacă în organismul lor s-au produs anticorpii care cresc rezistența la îmbolnăvire. Este o situație neobișnuită, deoarece în majoritatea bolilor provocate de