Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Activităţi social-filantropice la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov
La Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov, spital suport COVID, au avut loc sâmbătă, 31 octombrie, mai multe activităţi filantropice în sprijinul celor 90 de bolnavi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, internaţi în acest spital.
În cadrul activităţii a fost săvârşită o slujbă de pomenire, în capela „Izvorul Tămăduirii” din incinta spitalului, pentru sufletele celor plecaţi la Domnul, apoi au fost donate alimente tuturor pacienţilor internaţi. A fost dăruită masa de prânz, constând în două feluri de mâncare şi fructe, precum şi mai multe alimente necesare pacienţilor în cadrul meselor zilnice. La activitate au participat preotul spitalului, Bogdan George Brânzea, preotul Ştefan Spîrchez, de la Parohia Tohanul Nou, Protopopiatul Bran-Zărneşti, judeţul Braşov, şi mai multe familii care au contribuit la desfăşurarea acţiunii filantropice. Suma totală la care s-au ridicat cheltuielile necesare activităţii a fost de 5.000 de lei.
„Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ajutorul acordat şi credincioşilor mei din Parohia Tohanul Nou pentru dărnicia şi bunătatea de care au dat dovadă. Împreună ne-am hotărât ca anul acesta, în ziua de pomenire a celor adormiţi, să venim în sprijinul bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2 şi să aducem un strop de bucurie şi încurajare celor care suferă de această grea boală. Îl rog pe Dumnezeu să le răsplătească tuturor dărnicia şi bunătatea şi să ne ferească de această suferinţă”, a spus pr. Ştefan Spîrchez.
„Mă bucură nespus frumoasa colaborare cu colegii preoţi de la parohii şi chiar din alte protopopiate, iniţiativa acestei colaborări fructuoase le aparţine şi îi mulţumesc părintelui Ştefan Spîrchez, colegul şi prietenul meu, pentru tot ajutorul acordat. Împreună cu el, dar şi cu mulţi credincioşi din alte parohii, din Dumbrăviţa, Braşov, Codlea şi Vulcan, reuşim să aducem o bucurie şi o încurajare bolnavilor încercaţi de această boală a vremurilor noastre, infecţia pandemică cu SARS-CoV-2. Avem cazuri din ce în ce mai multe, mai grele şi mai grave, care pun o presiune enormă pe psihicul nostru, pe viaţa noastră şi pe sănătatea noastră, a celor care îi îngrijim şi ne desfăşurăm activitatea în mijlocul lor”, ne-a spus pr. Bogdan George Brânzea.
Pr. Bogdan George Brânzea a vorbit despre suferinţa şi deznădejdea pacienţilor, care însă găsesc putere să lupte cu boala: „Când intru la ei în salon, în calitate de asistent medical sau de preot, îşi dau seama că nu sunt singuri în această luptă, că e şi Hristos Domnul alături de ei, prin Sfânta Euharistie pe care o administrez, cu mâna pe inimă vă spun, ca pe câmpul de luptă, îmbrăcat în combinezon şi fără veşminte liturgice, cu rânduiala rostită din minte, pentru că nu am voie să intru cu cărţi sau alte accesorii, dar cu harul lui Hristos, pe care l-am primit la hirotonie, la purtător. Şi ceea ce este impresionant după externarea din spital, foştii pacienţi ni se alătură în demersul nostru”.
La Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov, în sprijinul bolnavilor, „suntem o echipă întreagă, medici, asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori, care, în fiecare zi, fiecare în rândul cetei sale, slujeşte pentru însănătoşirea pacienţilor. Noi desfăşurăm săptămânal astfel de activităţi, mai ales acum, în pandemie. Săptămânal avem familii de creştini darnici şi buni care ne donează prânzul sau alimente destinate bolnavilor şi care sunt pregătite cu multă dragoste şi jertfă în bucătăria spitalului de doamnele bucătărese care jertfesc împreună cu familiile lor, alături de noi, timp, bani şi muncă”, a mai spus pr. Bogdan George Brânzea.