Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Pandemia scade speranța de viață
Riscăm să trăim mai puțin din cauza pandemiei de COVID-19, este concluzia unui studiu publicat în revista științifică PLOS ONE și preluat de Science. Speranța de viață este posibil să scadă, dacă răspândirea noului coronavirus nu va fi oprită. Cercetătorii de la Institutul Internațional pentru Analiza Sistemelor Aplicate (IIASA) din Viena au analizat, în funcție de prevalența infectărilor, probabilitatea ca decesele înregistrate timp de un an să fie provocate de COVID-19 comparativ cu probabilitatea ca decesele să fie cauzate de alte boli, ținând cont și de afecțiunile specifice anumitor categorii de vârstă. Pe de altă parte, în măsura în care vor fi puse la punct tratamente eficiente, vor fi mai puține decese provocate de noul coronavirus.
La o prevalență a infecțiilor de 10%, de exemplu, cercetătorii de la IIASA estimează că oamenii vor trăi în medie mai puțin cu un an în țările dezvoltate din Europa și de pe continentul nord-american, iar la o prevalență a infecțiilor de 50%, speranța de viață ar putea să scadă cu trei până la nouă ani. Mai puțin afectați vor fi locuitorii zonelor mai puțin dezvoltate, unde speranța de viață este mai mică, chiar și fără pandemie.
Pentru comparație, țările din Europa au avut nevoie de aproape două decenii pentru ca speranța de viață la naștere să crească cu șase ani, de la 72,8 ani în 1990 la 78,6 ani în 2019. Așadar, din cauza pandemiei, nu poate fi exclusă posibilitatea ca această speranță de viață să scadă la valori pe care aceleași țări le înregistrau cu mai mulți ani în urmă.
Autorii studiului spun însă că nu este obligatoriu ca lucrurile să evolueze astfel, pentru că în multe dintre țările afectate de pandemie se înregistrează deja o scădere a numărului de decese, posibil ca urmare a punerii la punct a unor protocoale mai bine definite pentru tratarea COVID-19.
(Ileana Marin)