Actualitatea şi relevanţa dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă În contextul actual, valorificarea deschiderilor și interpretărilor unor rezultate din diferite domenii de vârf ale cercetării
Actualitatea şi relevanţa dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă În contextul actual, valorificarea deschiderilor și interpretărilor unor rezultate din diferite domenii de vârf ale cercetării
Poeta Ana Blandiana a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a cărei studentă a fost, la Facultatea de Litere, între 1963 şi 1967. Ana Blandiana a
Dimitrie Cantemir - principe român și cărturar de talie europeană Prin grija tatălui său, domnitorul Constantin Cantemir, copilul Dimitrie a beneficiat de timpuriu de o formare intelectuală prin care au fost
Scriitoarea Ana Blandiana va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ceremonia va avea loc joi, 24 martie, de la ora 11.00, în Aula Magna a UBB. Ana Blandiana a fost
1. Formarea și evoluția Întâistătătorului Bisericii, slujitor al Ortodoxiei românești Preafericitul Părinte Daniel s‑a născut sub semnul spiritual al Sfântului Proroc Ilie, de la care a luat și unul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri, 10 decembrie 2015, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Ceremonia s‑a
Identitatea ştiinţei juridice în contextul paradigmei ştiinţifice actuale În lucrarea Structura revoluțiilor științifice (1962), Thomas Kuhn lansează şi analizează implicaţiile conceptului de
1. Formarea și evoluția Întâistătătorului Bisericii, slujitor al Ortodoxiei româneștiPreafericitul Părinte Daniel s a născut sub semnul spiritual al Sfântului Proroc Ilie, de la care a luat și unul dintre
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași va acorda titlul de doctor honoris causa muzicologului Grigore Constantinescu, personalitate marcantă a lumii muzicale românești, critic muzical, profesor
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care va marca în curând 25 de ani de existență, a acordat, în cadrul unei festivități impresionante, titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Ionel
În ziua de 14 mai 2015, Universitatea de Stat „Ivane Javakhishvili” din Tbilisi (Georgia) a decernat - la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Umaniste (Filosofie) - titlul de doctor honoris causa părintelui
Cu ocazia dezbaterilor declanşate în aceste zile de decizia Senatului Universităţii din Bucureşti de a conferi titlul academic „doctor honoris causa“ domnului Peter Singer, profesor la
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „1
Renumitul profesor de teologie şi preot ortodox din Statele Unite ale Americii a primit ieri, 13 noiembrie, titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Titlul a
În ziua de 25 octombrie 2014, în Sala de festivităţi „Constantin Stoicescu“ a Universităţii din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel,
Universitatea de Vest din Timişoara a acordat vineri, 3 octombrie, titlul de doctor honoris causa domnului prof. dr. George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii. Evenimentul s-a desfăşurat
Soprana Angela Gheorghiu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Studioul de concerte al
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“, a oferit titlul de Doctor Honoris Causa părintelui Urs von Arx de la Universitatea di
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu i-a acordat academicianului Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, titlul academic de Doctor Honoris Causa, la propunerea
Universitatea „1 decembrie 1918“ din Alba Iulia acordă astăzi titlul de „Doctor Honoris Causa“ arhidiaconului prof. univ. dr. Constantin Voicu. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Teologie
Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a organizat ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa unei personalităţi marcante a vieţii culturale,



