Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia Vasiliada din Craiova, cu sprijinul SC QFORT SA, au donat Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova un aparat pentru terapii de substituire renală,
Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia Vasiliada din Craiova, cu sprijinul SC QFORT SA, au donat Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova un aparat pentru terapii de substituire renală,
Patriarhia Română a tipărit broșura „Rugăciuni la vreme de boală şi necaz” într-un moment în care oamenii au nevoie de întărire în credință și de apropiere de Dumnezeu, se arată pe basilica.ro. Vor fi
În perioada 13-19 martie 2020, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în colaborare cu parohiile și mănăstirile din cele două județe, a pregătit 470 de pachete ce conțineau:
Episcopia Huşilor împreună cu mai mulţi binefăcători, prieteni ai Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi, fac demersuri pentru achiziţionarea unui aparat de testare a noului coronavirus, Spitalul Judeţean
Arhiepiscopia Aradului îndeamnă credincioșii din județul Arad să respecte cu stricteţe măsurile de prevenţie recomandate de autorităţile statului, iar preoţii să vină în întâmpinarea nevoilor spirituale
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu monahiile de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-au deplasat, miercuri, 18 martie, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri
Episcopia Oradiei vine în sprijinul autorităților locale din municipiul Oradea care au deschis o linie telefonică de tip Telverde (apel gratuit) 0800-410.430. La aceasta pot apela persoanele vulnerabile în fața
Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit marți, 17 martie, pachete ce conţin cărţi de rugăciune şi materiale de igienă: dezinfectanţi, spirt, clor, săpun, detergent lichid şi solid, bureţi, şampon, pastă şi
Eparhiile din Patriarhia Română sprijină eforturile instituțiilor statului pentru limitarea numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus pe cât este posibil, precum și actul medical din spitale și alte
La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov au avut loc activități social-filantropice destinate celor 100 de pacienți internați în cele șase pavilioane ale
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, preoții de la parohiile „Izvorul Tămăduirii”, Bărbulețu, Gheboieni și Gura
La Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, are loc joi, 20 februarie 2020, de la ora 18:00, un spectacol caritabil de teatru oferit de trupa „A Fronte” a Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan
În perioada 15 februarie - 15 martie 2020, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor desfășoară o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea unui
În luna decembrie s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, o colectă în parohiile din cadrul celor cinci protoierii ale
La Spitalul Municipal Adjud a fost inaugurată joi, 28 noiembrie 2019, o Secție de îngrijiri paliative, prima și singura din județul Vrancea. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian,
Centrul de zi de asistență și recuperare „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din cadrul Protopopiatului Iași II organizează, în perioada 2-19 decembrie 2019, campania caritabilă „S-așezăm cu drag sub
În cadrul parteneriatului româno-german, iniţiat la 2 iunie 2014 şi intitulat „Galaţi 2020”, dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Mitropolia ortodoxă română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care
Preoţii din Protopopiatul Fălticeni au donat luni, 18 noiembrie, aparatură medicală spitalului din localitate, în valoare de 9.200 de lei. Este vorba de două monitoare de funcții vitale de tip CMS 8000 de ultimă
Secția de terapie intensivă neonatală a Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu” din București a primit aparatură medicală modernă din partea Organizației „Salvați Copiii” în valoare de 34.400 de
Hăinuţe, cărţi cu poveşti, jucării, rechizite, pantofi sau ghetuţe vor putea fi donate, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie, în cadrul unei noi ediţii a Campaniei „Teatru în ghetuţe” organizată de
Biblioteca ansamblului brâncovenesc de la Potlogi din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște a primit din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei o importantă donație de carte. Es



