După Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova este Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în țara noastră de 600 de ani. Pe 24 iunie
După Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova este Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în țara noastră de 600 de ani. Pe 24 iunie
Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca”-Onești și-a serbat vineri, 11 iunie, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, împreună cu un sobor de
În fiecare an, de Înălțarea Domnului, se sărbătorește și hramul primei biserici-monument istoric a Mănăstirii Saon din județul Tulcea. Sfânta Liturghie a fost oficiată joi, 10 iunie, de Preasfințitul
De praznicul Înălțării Domnului, joi, 10 iunie 2021, Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Buzău și-a sărbătorit hramul principal. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de evenimente religioase și
La praznicul Înălțării Domnului, Ziua Eroilor, mănăstirea clujeană de la Muntele Rece și-a serbat hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem, judeţul Sibiu, şi-a sărbătorit hramul prin Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
În după-amiaza zilei de miercuri, 9 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiul Bârlad, cu
De Înălțarea Domnului, Mănăstirea Neamţ și-a sărbătorit hramul. Vechea așezare monahală din Moldova și-a primit pelerinii la slujbele arhierești săvârșite cu prilejul marelui praznic împărătesc:
În ziua praznicului împărătesc al Înălțării Domnului la cer, numeroși credincioși din Capitală și din împrejurimi au venit cu bucurie să marcheze hramul principal al Catedralei Naționale la paraclisul din
Biserica din filia Valea Lupului din Parohia Baru Mare, Protopopiatul Petroșani, care își prăznuiește și hramul în Duminica a 6-a după Paşti, a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei
Joi, 3 iunie, de ziua sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena, după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Ieronim
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a îmbrăcat astăzi, 2 iunie 2021, veșminte de sărbătoare, cu prilejul cinstirii ocrotitorului ei. Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou este un moment
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, prăznuit mâine, 2 iunie 2021, de Biserica Ortodoxă Română, este cinstit, în mod deosebit, în aceste zile la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Evenimentele
Parohia „Sfântul Ioan Rusul”-Brâncuși din Capitală și‑a cinstit joi, 27 mai 2021, ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, credincioșii din tânăra comunitate parohială s‑au putut închina și la racla ce
De sărbătoarea Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit
La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Afteia, judeţul Alba, cu ocazia
În ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” din Braşov şi‑a sărbătorit vineri, 21 mai, hramul principal. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de
În ziua de cinstire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, Catedrala Patriarhală din București și-a sărbătorit hramul istoric. Credincioșii din București, dar
În fiecare an, la 21 mai, Catedrala Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române îşi sărbătoreşte hramul istoric. Ocrotitorii ei sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, cinstiţi întocmai cu
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte, în data de 21 mai, pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, prilej cu care Catedrala Patriarhală din Bucureşti îşi