De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Cinstire adusă eroilor şi hram la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece
La praznicul Înălțării Domnului, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor), Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a liturghisit la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece, județul Cluj.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre însemnătatea Muntelui Sinai și a Muntelui Măslinilor, care au o importanță aparte în istoria mântuirii. Ierarhul le-a vorbit celor prezenți şi despre datoria de a-i cinsti pe înaintași și pe eroi.
„Muntele Sinai este locul în care Dumnezeu Se coboară la oameni, iar Muntele Măslinilor este locul de unde omul se urcă la Dumnezeu”, a explicat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi clujeni. La finalul slujbei, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Veria (Grecia), arhim. Sosipatru Pitoulias, prezent la eveniment, și-a exprimat bucuria împreună-slujirii la hramul mănăstirii și i-a mulțumit ierarhului pentru invitație.
În cimitirul eroilor din apropierea mănăstirii, IPS Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Parastasului pentru cei 36 de eroi înmormântați acolo, precum și pentru toți eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară. Secretarul general al Instituției Prefectului - județul Cluj, Grigore Frențiu, a dat citire mesajului premierului României cu prilejul Zilei Eroilor.
La evenimentul comemorativ, alături de credincioşii prezenți la hram au participat cadre militare şi autorități civile care, la finalul ceremoniei, au depus coroane şi jerbe de flori. De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale din Măguri-Răcătău și Muntele Rece au făcut de gardă și au depus flori la mormântul fiecărui erou.
La final a avut loc defilarea gărzii de onoare formată din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” și ai Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu”.
Ca în fiecare an, cu câteva zile înainte de comemorarea eroilor neamului, militarii Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” din Florești, în colaborare cu elevii Școlii Gimnaziale Măguri-Răcătău, au desfășurat o activitate de întreținere, plantare de flori și îngrijire a cimitirului eroilor din Al Doilea Război Mondial, căzuți pe platoul unde în prezent se află mănăstirea. Mănăstirea de la Muntele Recea fost înființată în anul 1995, fiind ridicată pe locul numit „La eroi”, la altitudinea de 940 de metri.
În urma luptelor purtate în zonă, în anul 1944, au căzut aproximativ 250 de ostași. În cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântați 36 de eroi, dintre care 19 nu au fost identificaţi. În ultimii ani, în cadrul aşezământului monahal au fost efectuate lucrări de reabilitare, amenajat un nou paraclis, iar biserica a fost pictată.