În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Mănăstirea Radu Vodă din București și-a sărbătorit hramul istoric
La sărbătoarea Sfintei Treimi, Mănăstirea Radu Vodă din Capitală și-a prăznuit hramul istoric. Cu această ocazie, la Altarul de vară al așezământului monahal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor din care a făcut parte și părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Numeroși credincioși bucureșteni s-au adunat luni, 5 iunie, la Mănăstirea Radu Vodă, pentru a se ruga împreună și a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra întregului popor creștin. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit Sfânta Liturghie și a adresat celor prezenți, după citirea pasajului Evanghelic al zilei, un cuvânt de învățătură în care a evidențiat profunzimea tainei Sfintei Treimi.
„Învățătura despre Preasfânta Treime este fundamentul Bisericii și al credinței noastre. Cele trei Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Se află într-o comuniune de iubire desăvârșită, fiind cea mai înaltă icoană a comuniunii spre care trebuie să privim și noi. De asemenea, cele trei Persoane ale Sfintei Treimi vorbesc și mărturisesc una despre cealaltă. Este suficient să ne amintim de cea mai înaltă mărturisire făcută pentru Fiul lui Dumnezeu, în vremea când Și-a început activitatea de propovăduire a Evangheliei la râul Iordan. Atunci, Tatăl din cer L-a mărturisit Fiu iubit, spunându-le celor aflați de față: «Pe Acesta să-L ascultați». De altfel, cu puțin timp înainte de pătimirea Lui, Mântuitorul, într-o preafrumoasă rugăciune, adresându-Se Tatălui, spunea: «Părinte, a venit ceasul. Preamărește pe Fiul Tău ca și Fiul Tău să Te preamărească pe Tine». Mântuitorul le-a spus ucenicilor și despre cele ce aveau să se întâmple în Ierusalim peste puține zile, vorbind și despre venirea Duhului Sfânt. Așadar, comuniunea dintre Persoanele Preasfintei Treimi este desăvârșită”, a spus Preasfinția Sa.
În continuare, ierarhul a vorbit atât despre reprezentarea iconografică a Sfintei Treimi, cât și despre disputele trinitare ale primelor secole creștine la capătul cărora învățătura autentică despre Dumnezeu a Bisericii lui Hristos s-a impus.
La final, credincioșii prezenți au fost binecuvântați de ierarh.
Cântările Sfintei Liturghii au fost interperate de Grupul psaltic „Potirul” al Mănăstirii Radu Vodă.