Duminica a 7‑a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, a fost sărbătorită de obștea mănăstirii buzoiene Podul Bulgarului prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost
Duminica a 7‑a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, a fost sărbătorită de obștea mănăstirii buzoiene Podul Bulgarului prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Buzău și‑a sărbătorit joi, 25 mai, hramul principal, închinat praznicului Înălțării Domnului. Sute de credincioși din oraș, dar și din alte zone ale țării au
În contextul împlinirii a 150 de ani de la mutarea sa la Domnul, Episcopul Dionisie Romano al Buzăului a fost comemorat marți, 23 mai, printr‑o serie de manifestări culturale și religioase. Programul zilei a
Singura biserică din Focșani aflată sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena și‑a sărbătorit duminică, 21 mai, ocrotitorii spirituali. Cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică, 14 mai, biserica cea nouă a Parohiei vrâncene Anghelești, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de
Biserica din parohia vrânceană Popești II, Protoieria Focșani II, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a fost sfințită duminică, 7 mai, după încheierea lucrărilor de renovare. Slujba de
Cunoscut profesor de muzică și director al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău, părintele arhidiacon Tudor Mihalache a fost pomenit sâmbătă, 29 aprilie, la un an de la
Credincioșii Parohiei Măcrina din comuna buzoiană Puiești au primit duminică, 30 aprilie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Chiriarhul a săvârșit Sfânta
Mănăstirea Poiana Mărului din județul Buzău și‑a cinstit marți, 25 aprilie, ctitorul, Sfântul Cuvios Vasile. Sărbătoarea a fost marcată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul
Sâmbătă, 22 aprilie, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani, a avut loc un concert coral dedicat sărbătorilor pascale, care a fost susținut de Corala mixtă a catedralei din
Biserica parohiei buzoiene Căpățânești și‑a prăznuit duminică, 23 aprilie, ocrotitorul spiritual, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În ziua hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În a doua zi de Paști, luni, 17 aprilie, capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, și‑a sărbătorit hramul, închinat Învierii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
La Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, praznicul Sfintelor Paști a fost sărbătorit de peste 8.000 de credincioși. Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost împărțită celor
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a prezidat miercuri, 5 aprilie, sinaxa stareților, starețelor, egumenilor, egumenelor și duhovnicilor de la mănăstirile și schiturile Eparhiei Buzăului și
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică, 2 aprilie, Sfânta Liturghie în parohia vrânceană Găgești. Tot în aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte
În ziua praznicului Bunei Vestiri, sâmbătă, 25 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a rugat împreună cu obștea mănăstirii buzoiene Ciolanu. Călugării de la
Credincioșii parohiei buzoiene Nehoiașu 2 au fost vizitați duminică de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții
În Duminica a 2‑a din Postul Mare, 12 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Ogrăzile din comuna buzoiană Marei, unde a
Joi, 9 martie, cu prilejul Zilei comemorării deținuților politici anticomuniști din perioada 1944‑1989, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a organizat în municipiul R
Prima duminică din Postul Sfintelor Paști, numită a Ortodoxiei, a adunat sute de credincioși la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău. Aceștia au participat la Sfânta
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a slujit duminică, 26 februarie, în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Lunca din comuna buzoiană C.A. Rosetti. Numeroși credincioși