Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a vizitat în zilele de 7 și 8 ianuarie două comunități parohiale din municipiul Buzău. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, a rostit
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a vizitat în zilele de 7 și 8 ianuarie două comunități parohiale din municipiul Buzău. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, a rostit
În ziua de prăznuire a Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, vineri, 6 ianuarie 2023, credincioșii buzoieni au participat în număr mare la slujbele religioase oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop
Numeroși credincioși buzoieni au sărbătorit trecerea dintre ani și prima zi a anului 2023 la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiu, unde s-au rugat împreună cu ierarhul lor, Înaltpreasfințitul
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a aflat marți, 27 decembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Păunești 1, județul Vrancea. Ierarhul a săvârșit Sfânta
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR-ABV) și‑a sărbătorit luni, 26 decembrie, de Soborul Maicii Domnului, hramul. Membrele asociației au participat la
În ziua praznicului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, duminică, 25 decembrie 2022, Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a fost plină de credincioși, care s‑au rugat la Sfânta
Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a găzduit joi seară, 22 decembrie 2022, tradiționalul concert de colinde al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, intitulat Veniți să ne bucurăm de
În preajma sărbătorii Nașterii Domnului, 83 de copii buzoieni și vrânceni au avut parte de o bucurie nesperată, fiind beneficiarii unui proiect social‑educațional inițiat, cu binecuvântarea
În seara zilei de duminică, 18 decembrie, Corala Mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și Corul de copii „Pastia” al Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” din municipiul Focșani au susținut un
În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit în Parohia „Zona Industrială” din municipiul Focșani, în prezența unui mare număr
Duminică, 11 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu. Răspunsurile
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a aflat luni, 12 decembrie, în zi de hram, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Spiridon” din municipiul Focșani, județul
Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei în colaborare cu Sectorul social‑filantropic și misionar și cu Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din
Biserica „Sfântul Nicolae”‑Vechi din Focșani, județul Vrancea, și‑a cinstit marți, 6 decembrie, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian,
Biserica Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău și-a sărbătorit miercuri, 30 noiembrie 2022, hramul. În ziua de prăznuire a ocrotitorului lăcașului de cult, Sfânta Liturghie a fost
Credincioșii Parohiei Coțatcu, județul Buzău, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din
În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2022, obștea Mănăstirii Podul Bulgarului, județul Buzău, l‑a avut în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian,
Biserica Parohiei Dâmbroca din județul Buzău, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost târnosită duminică, 20 noiembrie, în urma încheierii lucrărilor de renovare. Slujba de sfințire a lăcașului de
„Sfinții isihaști - teologi ai rugăciunii și ai luminii dumnezeiești” a fost titlul simpozionului de teologie și spiritualitate organizat luni, 14 noiembrie, de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în
Schitul Berca, istoricul lăcaș monahal ce se înalță deasupra localității cu același nume din județul Buzău, a primit veșmântul înnoitor al harului marți, de sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mih
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit dumnică, 6 noiembrie, lăcașul de închinare cu hramul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”, aflat la demisolul bisericii