În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Sinaxă monahală și activități pentru elevi în Eparhia Buzăului și Vrancei
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a prezidat marți, 9 aprilie 2024, sinaxa stareților, starețelor, egumenilor, egumenelor și duhovnicilor de la mănăstirile și schiturile Eparhiei Buzăului și Vrancei. Cu binecuvântarea sa, Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei a organizat sâmbătă, 6 aprilie, o excursie gratuită pentru 50 de elevi, care a vizat principalele obiective religioase și culturale din București.
Sinaxa monahală condusă de chiriarh a avut loc în Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din Buzău, fiind dedicată Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Alături de Înaltpreasfinția Sa s-au aflat părintele Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, arhimandritul Sofian Ardelean, exarhul așezămintelor monahale din județul Vrancea, și protosinghelul Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale buzoiene. Printre participanți s-au numărat și părinții protoierei ai celor șapte protopopiate buzoiene și vrâncene.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul locului a vorbit despre sensul bolii și al suferinței în viața creștinului: „Cei chemați să contribuie la tămăduirea sufletească a celor împovărați de mulțimea păcatelor, generatoare și de suferințe trupești, sunt sfințiții slujitori ai Bisericii, care, în lucrarea lor pastorală și duhovnicească, invocă în rugăciune ajutorul Maicii Domnului și al sfinților tămăduitori, adică al celor ce au fost binecuvântați de Dumnezeu cu darul vindecărilor. În creștinismul ortodox suferința este privită dintr-o nouă perspectivă, purificatoare și transfiguratoare, în lumina Sfintelor Pătimiri și a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
În cadrul ședinței, protosinghelul Isidor Iacob, duhovnicul mănăstirii vrâncene Sihastru, a susținut o prelegere despre aportul monahismului la îngrijirea bolnavilor. Discuțiile din ultima parte a sinaxei au vizat diferite aspecte de ordin administrativ și duhovnicesc, făcându-se mai multe propuneri de îmbunătățire a vieții mănăstirești, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, consilier eparhial.
Ca urmare a implicării lor active în proiectele catehetice eparhiale, 50 de elevi cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, provenind din mai multe parohii buzoiene, au vizitat gratuit sâmbătă mai multe puncte de atracție turistică din inima Capitalei și din împrejurimi. Grupul, coordonat de părintele consilier eparhial Dan Necula, a plecat spre București la primele ore ale dimineții, vizitând mai întâi două importante așezăminte monahale ilfovene, Mănăstirea Pasărea și Mănăstirea Cernica. Următoarea oprire a tinerilor buzoieni a fost la Muzeul Satului, unde au parcurs o călătorie etnografică în toate zonele rurale ale României. După vizitarea Paraclisului Catedralei Naționale, unde pelerinii au primit binecuvântarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, vizitatorii s-au rugat, la slujba Vecerniei, în Catedrala Patriarhală. După închinarea în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”, tinerii au cerut ajutorul Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou la Mănăstirea Radu Vodă. Seara bucureșteană s-a încheiat cu participarea la un spectacol edificator susținut la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. La întoarcere, tinerii și-au exprimat recunoștința pentru șansa de a lua contact cu cele mai reprezentative medii spirituale și culturale ale țării noastre.






.jpg)
