Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Slujire arhierească la mănăstirea buzoiană Bradu
În Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit la Mănăstirea Bradu, județul Buzău. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica așezământului monahal, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Împreună cu Înaltpreasfinția Sa s-au rugat: protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău, arhim. Calinic Marti, egumenul Schitului Săseni, protos. Eftimie Burghiu, starețul Mănăstirii Bradu, pr. Valeriu-Cristian Popoviciu, consilier eparhial, pr. Constantin Stoicescu, paroh al Parohiei Bădeni, pr. Vasile-Cornel Vergu, paroh al Parohiei Izvoranu, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
„Domnul Hristos S-a rugat Părintelui ceresc pentru Sfinții Ucenici și Apostoli și pentru toți cei ce aveau să creadă în propovăduirea lor, adică S-a rugat pentru Sfânta Biserică pe care a întemeiat-o, în chip nevăzut, prin Jertfa Sa de pe Crucea Golgotei, iar în chip văzut, la zece zile de la Înălțarea Sa la ceruri, prin trimiterea Duhului Sfânt asupra ucenicilor. Astfel s-a constituit Biserica, în sensul de comunitate a celor botezați în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Noi, cei ce suntem membrii Bisericii Sale, prin Taina Sfântului Botez, trebuie să conștientizăm necesitatea păstrării unității de credință și iubire a acesteia, pentru care Hristos Și-a dat propria viață”, a precizat chiriarhul locului în omilia sa.



.jpg)
