De sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, și-a îndreptat atenția spre persoanele private de
De sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, și-a îndreptat atenția spre persoanele private de
La praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, credincioșii timișoreni au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara. La finalul Sfintei Liturghii,
De praznicul Nașterii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului,
Arhiepiscopia Timișoarei și-a îndreptat din nou atenția spre spitalele de la Jebel și Gătaia, județul Timiș, cărora le-a donat 7,2 tone de legume. Pe lângă aceste ajutoare materiale, Înaltpreasfințitul
Manifestările comemorative dedicate zilei de 17 decembrie au debutat la miezul nopții cu slujba de Priveghere și Sfânta Liturghie, oficiate la Biserica Martirilor din Timișoara, în subsolul căreia se află urna cu
De Ziua Națională, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a donat Spitalului Militar din oraș lenjerie de unică folosință, confecționată de monahiile de la Centrul eparhial al
În ziua cinstirii Sfinților Arhangheli, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit în Parohia Berecuța din Protopopiatul Deta, județul Timiș. La ceas de seară, Înaltpreasfințitul
Miercuri, 22 octombrie 2020, la Timișoara au debutat o serie de activități dedicate Zilei Armatei Române, care au continuat până la data de 25 octombrie, inclusiv. La Monumentul Ostașului Român din Parcul
Învățământul teologic universitar timișorean a sărbătorit luni, 5 octombrie, Ziua educației, prin inaugurarea noului sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă, situat într-o locaţie centrală, din imedia
De peste șase decenii, credincioșii bănățeni au bucuria de a-l prăznui la 15 septembrie pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timișoarei și ocrotitorul spiritual al Banatului. În ajunul
La 12 septembrie 2010, Preafericitul Părintele Patriarh Daniel a târnosit noua Catedrală a Episcopiei Caransebeșului, aflată în centrul civic al municipiului. După un deceniu, în cel mai reprezentativ sfânt locaș al Eparhiei Banatului Montan, cu hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod.
Joi, 10 septembrie 2020, a avut loc sfințirea noului sediu al Protopopiatului Timișoara II de pe strada Moise Nicoară nr. 17 din Timișoara. La acest eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan,
În Duminica a 13-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Voiteg, Protopopiatul Deta, județul Timiș. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de un grup de copii, îmbrăcați în straie populare, de la Școala Gimnazială din localitate. În proximitatea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele Ioan Prisăcean, protoiereu al Protopopiatului Deta; părintele paroh Dragan Giorgiev și alți clerici din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Gheorghe” a parohiei.
În Duminica a 12-a după Rusalii, biserica ucraineană cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Timișoara a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul
La praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni-Șag și-a cinstit, prin rugăciune, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Ioan. Programul liturgic a debutat din ajunul
Miercuri, 26 august 2020, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Spitalul din Gătaia, județul Timiș, a beneficiat de ajutoare alimentare. Arhiepiscopia Timișoarei î
La sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, duminică, 16 august, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei; și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, credincioșii timișoreni au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, în
În Duminica a 9-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a poposit în Parohia Berecuța, filia Mănăstirea din cadrul Protopopiatului Deta, județul
La 20 iulie, când Biserica noastră l-a cinstit pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei au îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și, prin
Studenţii teologi care au urmat cursurile Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, promoţia 2016-2020, au susținut joi, 9 iulie, examenul de licenţă. Aflându-ne în perioada stării de



