Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Sfințirea apei la Mănăstirea Româneşti din județul Timiș
În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Româneşti din județul Timiș și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată în paraclisul mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți.
În continuare, la bazinul cu apă termală din incinta mănăstirii, a fost oficiată, după rânduiala din Vinerea Luminată, slujba Aghesmei mici.
Mănăstirea Româneşti se află la poalele Munţilor Poiana Ruscă. Este numită de credincioşii bănăţeni şi „Balta Caldă”, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C, dar şi „Izvorul lui Miron”, după numele Patriarhului Miron Cristea. În anul 1910, Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a făcut o vizită în parohiile din aceste locuri şi, uimit de frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri.



.jpg)
