Praznicul Adormirii Maicii Domnului a adunat mulţimi de pelerini la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la hramul aşezământului monahal de la poalele
Praznicul Adormirii Maicii Domnului a adunat mulţimi de pelerini la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la hramul aşezământului monahal de la poalele
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit, miercuri, 11 august, slujba de hirotesie întru duhovnic pentru şase preoţi hirotoniţi recent în vederea oc
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Laurenţiu” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Cartierul Arhitecţilor al oraşului Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost sfinţită în Duminica a
Trei arhierei au resfinţit altarul bisericii de la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă a Domnului” din Sita Buzăului, judeţul Covasna. Credincioşii prezenţi au avut posibilitatea se închine la final în
Noua biserică a Mănăstirii „Hristos Pantocrator” Alba Iulia a fost târnosită, în Duminica a 4-a după Rusalii, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,
Arhiepiscopia Sibiului construieşte Ansamblul socio-educațional „Sfântul Nicolae” în cartierul Arhitecţilor. Ansamblul include o biserică cu hramurile „Sfântul Mucenic Laurenţiu” şi „Sfântul Ierarh
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, județul Sibiu, şi-a sărbătorit luni, 12 iulie, cel de-al doilea hram, al Icoanei „Prodromiţa”. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost săvâ
Credincioșii din Parohia Făgăraș-Gară au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Duminica a 3-a după Rusalii. Ierarhul a
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinţilor Români, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Sibiel,
Peste 110 absolvenţi ai programelor de licenţă şi de master de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au depus luni, 5 iulie, jurământul de fidelitate faţă de Biserica
La sediul Unității Militare nr. 02310 din Sibiu a avut loc joi, 1 iulie, ceremonia militară organizată cu ocazia redislocării Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) din București și de
La hramul Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Cârţişoara, judeţul Sibiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
În Duminica Tuturor Sfinţilor, pentru al cincilea an, comunitatea din Turnu Roşu a organizat o sărbătoare a costumului popular, iar ediţia aceasta s-a bucurat de prezenţa şi binecuvântarea
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit piatra de temelie a viitoarei mănăstiri de pe raza localităţii Săsăuş, judeţul Sibiu, pe locul unde până
La praznicul Sfintei Treimi, credincioşii din Sibiu au venit la Catedrala Mitropolitană pentru a participa la sărbătoarea hramului. Mulţi dintre cei prezenţi au îmbrăcat veşmintele populare de sărbătoare
Împodobită cu ramuri verzi şi flori, ca pentru marele praznic premergător sărbătorii hramului, Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu şi-a aşteptat credincioşii de Rusalii pentru a-L mări şi
Ultima conferinţă de primăvară din Arhiepiscopia Sibiului i‑a adunat pe preoţii din Protopopiatul Făgăraş şi Protopopiatul Rupea. Întâlnirea s‑a desfăşurat în mediul online şi a fost prezidată de
La conferinţa de primăvară a preoţilor din protopopiatele Braşov, Prejmer-Săcele şi Bran-Zărneşti, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, au
Preoţii din cele cinci protopopiate ale judeţului Sibiu (Sibiu, Mediaş, Avrig, Sălişte şi Agnita) au participat luni, 14 iunie, la conferinţa preoţească de primăvară, intitulată „Pastoraţia românilor din
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Târnava, județul Sibiu, a fost sfințită în Duminica a 7-a după Paști de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și
Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem, judeţul Sibiu, şi-a sărbătorit hramul prin Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi