Marele profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică, părintele Ioan Ică Senior, a fost pomenit sâmbătă, 9 octombrie, la şase luni de la trecerea sa la Domnul. Slujba de pomenire a fost săvârşită în
Marele profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică, părintele Ioan Ică Senior, a fost pomenit sâmbătă, 9 octombrie, la şase luni de la trecerea sa la Domnul. Slujba de pomenire a fost săvârşită în
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la început de an universitar.
La Centrul „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” din Păltiniş, judeţul Sibiu, are loc în perioada 4-5 octombrie cercul pastoral-misionar al preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Sibiului. Sunt prezenţi la
Duminică, 3 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit piatra de temelie pentru o nouă biserică în Braşov, în Parohia
Comunitatea credincioșilor din orașul Ghimbav, județul Brașov, sărbătorește luna aceasta 15 ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate. Pentru a
Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au participat luni, 27 septembrie, la deschiderea noului anului universitar. Programul a început cu Sfânta Liturghie săvârşită
La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a avut loc duminică, 26 septembrie, o slujbă de pomenire pentru părintele Arsenie Boca, de la nașterea căruia se împlinesc 111 ani, la 29
La Sibiu are loc în perioada 23-25 septembrie adunarea generală a Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România. Lucrările se desfășoară la sediul Asociației „Oastea Domnului” din Sibiu, iar tema
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au început luni, 20 septembrie, cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Peste 135 de preoţi din eparhiile Mitropoliei
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Veseud, judeţul Sibiu, a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, duminică, 19 septemb
Capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Arhanghel Gavriil” de la Şcoala de Instruire pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică din Sibiu a fost sfinţită joi, 16 se
Mulţimi de credincioşi au participat şi anul acesta la hramul de la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din Sădinca, judeţul Sibiu. Programul liturgic al hramului a culminat cu Sfânta Liturghie
Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Braşov au primit binecuvântare arhierească la început de an şcolar. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a fost organizată
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei Braşov‑Valea Cetăţii II. Slujba de sfinţire a avut loc
La hramul Schitului „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Bazna, judeţul Sibiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
Un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a fost oferit Bisericii „Buna Vestire” din Parohia Ucea de Sus, judeţul Braşov, sfântul devenind astfel ocrotitor al
Comunitatea parohială din Ungra, judeţul Braşov, a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Duminica a 11-a după Rusalii. Ierarhul
Ultimele două apariţii de la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului, volume tipărite la Tipografia „Şaguniana” au fost lansate miercuri, 1 septembrie, în cadrul unui eveniment cultural organizat de
Comunitatea parohială din Sibiel, judeţul Sibiu, a primit binecuvântare arhierească în Duminica a 10‑a după Rusalii, 29 august. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a sfinţit spaţiile restaurate
Biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea localităţii Şura Mare, judeţul Sibiu, metoc al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost sfinţită în Duminica a 9-a după Rusalii. Slujba de
La sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, stareții și starețele așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Sibiului s-au întâlnit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov.