În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni, cinstiţi la Sălişte
Credincioşii din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu, au adus cinstire luni, 21 octombrie, Sfinţilor Mărturisitori Transilvăneni. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sălişte.
Toți cei care au participat la Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a celor care au mărturisit şi s-au jertfit pentru credinţa ortodoxă în Transilvania au avut posibilitatea să cinstească moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, aduse în biserica din Sălişte la finalul unor manifestări duhovniceşti în Mărginimea Sibiului prin care credincioşii din mai multe sate au avut posibilitatea să se roage celui care a plecat în urmă cu 275 de ani chiar din Săliştea Sibiului pentru a intra în monahism.
Cuvântul de învăţătură al IPS Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat roadele cinstirii sfinţilor şi locul deosebit pe care îl ocupă: „Primii sfinţi care au fost trecuţi în calendar au fost martirii, adică cei care şi-au dat viaţa pentru Hristos. Nici nu trebuia să se îndeplinească alte condiţii pentru ca ei să fie cinstiţi ca sfinţi. Apoi au fost cei care au avut o viaţă sfântă prin asceză, prin apropierea de Hristos şi vieţuirea în Hristos atât de puternică, încât au ajuns la darul facerii de minuni şi ne-au lăsat mărturii în Biserica noastră, care ne-au întărit pe noi. Dacă Biserica noastră n-ar avea sfinţi, dacă Biserica noastră n-ar fi dat sfinţi, atunci ar fi fost o instituţie trecută în istorie fără nici un folos”, a spus ierarhul.
Viaţa şi activitatea duhovnicească ale Sfântului Cuvios Gheorghe au fost prezentate de stareţul Mănăstirii Cernica din Arhiepiscopia Bucureştilor, protosinghelul Vasile Pârjol, care a subliniat şi rolul important pe care l-a avut Sfântul Cuvios Gheorghe în rectitorirea şi dezvoltarea mănăstirii ilfovene.
Despre viaţa, mărturisirea şi contribuţia Sfinţilor Transilvăneni la păstrarea credinţei ortodoxe în Ardeal au vorbit preotul Ioan Ciocan de la Biserica „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Mucenic Oprea” şi preotul Ioan-Claudiu Teşa de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sălişte.
La final, părintele protosinghel Vasile Pârjol a primit distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici”, iar preotul paroh Ioan-Claudiu Teşa a primit distincţia „Ordinul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. De asemenea, ierodiaconul Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal, a primit Ordinul cultural „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”.