La hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Nicolae” din Deva, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de
La hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Nicolae” din Deva, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a sfinţit duminică, 5 decembrie, piatra de temelie pentru un nou
Biserica „Sfântul Nicolae”, ctitoria brâncovenească din municipiul Făgăraş, a fost în sărbătoare în Duminica a 27‑a după Rusalii. Credincioşii bisericii, împreună cu tinerii comunităţii din jurul
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ardealului s-a întrunit sâmbătă, 4 decembrie, la Reşedinţa Mitropolitană din Sibiu, pentru a alege candidaţii pentru demnitatea de Episcop al Devei şi
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Sibiu prin manifestări religioase, militare şi culturale. Autorităţile locale, împreună cu Garnizoana Sibiu şi cu Arhiepiscopia Sibiului, au organizat în
Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS) a găzduit joi, 25 noiembrie, conferinţa online „Părintele Arsenie Boca - omul lui Dumnezeu”, susţinută de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului,
Manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au continuat joi, 25 noiembrie, cu prezentarea proiectului de digitizare a celei mai vechi publicaţii româneşti cu
Turnul Sfatului și Agerpres scriu că toate bisericile din judeţele Sibiu şi Braşov vor avea câte o icoană a Sfântului Andrei Şaguna, oferită de Arhiepiscopia Sibiului. „Icoanele sunt special
În a treia zi a manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, preoţii din cele cinci protopopiate ale judeţului Braşov (Braşov, Făgăraş, Bran-Zărneşti,
La praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, comunitatea parohială din Viştea de Sus, judeţul Braşov, a primit binecuvântare arhierească, în Duminica a 26‑a după Rusalii. Biserica „Buna
Manifestările culturale şi duhovniceşti dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna au început luni, 22 noiembrie, prin prima conferinţă preoţească de toamnă din acest an în Arhiepiscopia
În prima zi a manifestărilor dedicate hramului din acest an al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au fost sfinţite o primă parte a celor peste 500 de icoane care vor fi împărţite
Noul preot paroh al Parohiei Sibiu‑Valea Aurie 2, Liviu Iulian Tarcău, a fost instalat duminică, 14 noiembrie, în cadrul unei ceremonii oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului,
Credincioşii din cartierul sibian Vasile Aaron au primit binecuvântare arhierească în Duminica a 25-a după Rusalii, ziua lăsatului de sec pentru Postul Naşterii Domnului. Înaltpreasfinţitul Laurenţiu,
Sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, este zi de mare bucurie duhovnicească pentru Arhiepiscopia Sibiului şi Mitropolia Ardealului. Acum 16 ani, în această zi de 13 noiembrie, clerul şi
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a hirotesit joi, 11 noiembrie, şapte noi duhovnici. Slujba
Comunitatea de credincioşi de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Braşov a primit binecuvântare arhierească în ziua hramului din acest an. Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a
În Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a sfinţit Ansamblul comemorativ
În Sala „Spiridon Cândea” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc joi, 4 noiembrie, o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei
Turnul Sfatului semnalează că pictura exterioară a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu, a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul
Pictura exterioară a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din oraşul Sălişte, judeţul Sibiu, a fost sfinţită în Duminica a 22-a după Rusalii de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul